Consilierii PNL contestă noul PUG

Consilierii locali liberali avertizează că proiectul de Plan Urbanistic General, ce urmează să fie suspus aprobării Consiliului local în perioada următoare, conţine foarte multe prevederi care aduc mari deservicii unor clujeni şi care ar putea costa foarte scump municipalitatea. Liberalii susţin că dacă aceste probleme nu vor fi remediate ei vor vota împotriva adoptării PUG-ului

Una dintre deficienţele noului PUG e legată de faptul că studiul de trafic nu este făcut ţinînd cont de dezvoltarea urbană estimată în următorii 10-20 de ani. ‘’În actualul PUG ar fi trebuit inclus un plan de fluidizare al traficului cu propuneri concrete şi obiective multianuale de realizat. În actualul PUG nu există un studiu de reglementare al reţelelor edilitare. Sigla-PNLNeelaborarea unui regulament de dotare urbană cu reţele şi reguli de pozare a acestora măcar pentru străziile noi şi pentru cele care vor  intra în reabilitare va duce la menţinerea haosului existent din Cluj, în care se sparg străzi asfaltate doar în urma cu 1-2 ani. Aşa cum au semnalat în cadrul dezbaterilor pe marginea PUG-ului seniorii arhitecţi, “PUG-ul nu trebuie sa fie un instrument politic, ci o lucrare tehnică, din care politicul să-şi construiască lista de priorităţi’’. Din păcate în forma actuală PUG-ul nu este un instrument de dezvoltare. PUG-ul actual nu conţine instrumente de dezvoltare urbană prin care să fie stimulată atît iniţiativa privată cît şi parteneriatul public privat. În forma actuala PUG-ul este un instrument rigid care nu-şi va atinge scopul, iar după aprobarea sa se va reveni la practica de elaborare a PUZ-urilor, la derogări şi concesii’’, au arătat consilierii liberali.

Aceştia au mai avertizat că în forma actuală, PUG-ul încalcă un principiu fundamental – dreptul de proprietate. ‘’Pînă la urmă, oraşul este alcătuit preponderant din proprietăţi private, iar dezvoltarea Clujului s-a datorat iniţiativei private. PUG-ul trebuie să creeze cadrul de dezvoltare al oraşului, primînd interesul public, dar în acelaşi timp să garanteze şi să protejeze dreptul la proprietate privată. Acolo unde în mod justificat interesul public se suprapune cu proprietatea privată prin PUG trebuie stabilite măsuri compensatorii echitabile, astfel încît să nu ne trezim ca după aprobarea PUG-ului municipalitatea să fie bombardată cu zeci de procese pe aceasta temă. În ultima perioadă am primit numeroase sesizări de la clujeni prin care ni se atrage atenţia în special asupra înadrării unor parcele în UTR-uri cu destinaţie publică, cu toate că aceste parcele sînt în proprietate privată iar aceste încadrări nu sînt făcute în mod unitar, pentru zone mari de urbanizare. Această practică va duce după aprobarea PUG-ului la numeroase procese şi implicit la blocarea acestui regulament’’, au explicat consilierii locali liberali.

Aceştia susţin că în cazul în care aceste deficienţe nu vor fi reglementate, îşi vor rezerva dreptul de a nu vota PUG-ul pentru că în actuala formă va duce la numeroase procese în care municipalitatea şi consiliul local vor fi puse să plăteasca proprietarilor lezaţi despăgubiri.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.