Consiliere gratuită pentru persoanele care vor să-și declare insolvența

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că oferă consiliere gratuită persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată care doresc să apeleze la procedura de insolvență.

ANPC afirmă că, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul instituției, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015. ”Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri, îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin”, declară Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice

Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice, este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă 1 an. Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare, pot opta pentru procedura prin lichidare de active.

Conform ANPC, persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă, pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie.

Persoanele interesate să acceseze aceste proceduri pot obține informații de pe site-ul ANPC (https://anpc.ro/ce-este-insolventa-persoanelor-fizice/) sau pot lua legătura cu birourile teritoriale de insolvență din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor (CJPC Cluj – Cluj-Napoca, str. Năvodari nr. 2, tel.: 0264/431.367).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut