Conferința „The Developers 2026” Nu trebuie să ne fie teamă de IA. Trebuie doar „să o respectăm”!

Miercuri, la Cluj Napoca, au început lucrările celei de-a 7-a ediții a Conferinței „The Developers 2026”, care are drept logo “Where experience meets innovation”. Temele conferinței sunt susținute experți în arhitectură software, inginerie AI, securitate cibernetică, leadership de produs și colaborare în cercetare cu universități. De asemenea susținerile vizează programarea, industria tehnologică, inteligența artificială și efectele acesteia din urmă asupra mediului social și educațional. Evenimentul s-a adresat în special participanților din mediul academic și cel mediul privat dar subiectele abordate au proiecție imediată în mediul social.

De la cercetare la securitate

Conform organizatorilor, „The Developers 2026” a reunit profesioniști software cu experiență pentru a se pune în discuție ceea ce contează cu adevărat: programare, arhitectură software, securitate, integrare AI, cercetare, produse, IoT, adaptare organizațională și evoluția ecosistemului IT, IA și generația tânără. Temele au fost prezentate de experți în arhitectură software, inginerie AI, securitate cibernetică, leadership de produs și colaborare în cercetare cu universitățile clujene.

Ovidiu Mățan, programator și organizatorul evenimentului, a declarat pentru cotidianul Făclia: „Specificul evenimentului constă în faptul că acesta se situează, ca adresabilitate, unui nivel profesionist superior, depășind, în general, nivelul de înțelegere al juniorilor în profesie. Temele ediției actuale se focusează pe Inteligența Artificială și modul de adaptare al programatorului la noua paradigmă generată de AI. Prezentările de astăzi oferă soluții. Avem un parteneriat cu UTCN și UBB, din partea acestora fiind prezenți specialiști. De asemenea aș vrea să menționez participarea la eveneiment a seniorului Neil Ford, din Statele Unite, unul dintre cei mai cunoscuți experți internaționali în arhitectură și inginerie software. De asemenea expuneri va avea și Daniel Costea, din Bruxelles, un valoros dezvoltator în domeniu”.

Orizonturi superioare ajunse în timp scurt

Printre altele, rolul acestor întâlniri este de a pregăti programatorii clujeni de a oferi soluții mai bune, mai eficiente și mai rapide. În ceea ce privește abordarea conceptului de Inteligență Artificială, Ovidiu Mățan precizează că din punct de vedere profesional IA înseamnă orizonturi superioare de rezolvare a problemelor, într-un timp extrem de scurt. Dar acest aspect, pus într-un anume context, se extrapolează, prin programe și aplicații, în viața socială. „Este adevărat că IA atrage costuri suplimentare, precizează Mățan. Dar se știe, scurtarea timpului și eficiența au prețul lor. Pentru că viața impune acest lucru, precizez că majoritate programatorilor au trecut deja pe partea de IA. Multe lucruri pe care omul obișnuit de vede, le aude, le simte în viața sa, cum ar fi, de pildă, rezultatul rapid în urma unor analize medicale sau răspunsul pe loc la niște chestiuni legate de construcția unei clădiri sau soluții pe partea de cercetare tehnologică sunt rezultate care vin prin implementarea IA în obținerea lor!”

Precauți și vigilenți

În privința riscurilor pe care IA le aduce cu sine, Ovidiu Mățan menționează: „În principiu IA nu trebuie să sperie dar trebuie să fim precuți și vigilenți. Dacă doreai să faci răutăți și până acum puteai face. Utilizartea judicioasă și rațională a IA este un mare salt în cunoaștere, cercetare, lucru. Toate marile corporații – Open AI, de pildă, care are o structură hibridă sau GPT Corporate sau Cloud sau Gemini – au niște „limitări” prin lege. Adică nu poți să zici: IA, fă-mi o bombă! Și gata, nu mai ai nici o responsabilitate. Sunt aspecte reglementate prin lege. IA este o șansă, este ceva pozitiv pentru zona de securitate. Nu trebuie să ne fie teamă de IA , trebui doar „să o respectăm”. De noi depinde”.

Unui adolescent trebuie să-i spui: Blochează!

Coordonatorul „The Developers 2026” este de părere că, în sine, navigarea adolescenților pe social-media nu are trebui să fie o problemă. Dar navigarea în siguranță pe rețelele sociale presupune protejarea datelor personale, filtrarea informațiilor false și gestionarea timpului petrecut online. „Totul trebuie realizat cu precauție și responsabilitate – menționează acesta. Unui adolescent trebuie să-i spui de la bun început: „Blochează sau raportează conturile care te hărțuiesc sau distribuie conținut nepotrivit și nu distribui informații pe care nu le stăpânești!” Și dacă tot am discutat de AI, eu totuși sunt tentat să pun întrebarea: ce este mai periculos, social-media sau AI? Și cred că aș tinde tot timpul spre social – media. Mai ales pentru adolescenți. Căci până la urmă AI este ceva foarte constructiv. Și ai răspunsuri la volum aproape nelimitat de interogații. Navigarea pe social media înseamnă de cele mai multe ori timp pierdut. Iar dacă mă întrebați ce părere am de utilizarea Chat GPT, răspunsul este simplu: depinde cum îl folosești!”

250.000 de IT-iști

România are circa 250.000 de specialişti în IT, cu o contribuţie a industriei de 8% din PIB, a declarat, miercuri, Mihai Matei, vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), la un eveniment de specialitate. „Piaţa românească de IT a crescut foarte mult şi consistent în ultimii ani, în principal pe o componentă de outsourcing. Astăzi, avem o bază foarte solidă de companii şi de oameni. Avem aproximativ 250.000 de specialişti în România în IT. Avem o contribuţie a industriei de 8% din PIB, deci este o industrie semnificativă”, a spus vicepreşedintele ANIS. Potrivit acestuia, ţara noastră trebuie să facă pasul, în zona de IT, către o industrie bazată pe inovaţie.
„Pe de altă parte, trebuie să ne uităm la faptul că o mare parte din această industrie se bazează pe outsource. Una dintre transformările pe care trebuie să le facem noi este tranziţia către o industrie bazată pe inovaţie, preponderent”, consideră Mihai Matei. El a subliniat, în context, necesitatea promovării industriei de profil româneşti şi colaborarea între companiile din mediul privat din toate ţările. „M-aş referi şi la componenta externă care ţine, pe de o parte, de promovarea industriei româneşti în exterior ca un furnizor foarte solid de servicii şi produse şi, pe de altă parte, este absolut necesară, în noul context geo-politic, schimbarea de mentalitate la nivelul Uniunii Europene. Mai concret, este nevoie de o colaborare sistematică între companiile din mediul privat din toate ţările. Trebuie să mizăm mai mult pe colaborare şi mai puţin pe izolaţionism în Europa”, a adăugat vicepreşedintele ANIS.

Beniamin Pascu

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.