Conferinţa preoţilor capelani de penitenciare din Europa

120 de capelani de penitenciare din Europa şi 40 de preoţi capelani care desfăşoară activităţi în penitenciarele din România participă, în perioada 4-8 iunie, la Academia Duhovnicească a Mînăstirii Sîmbăta de Sus, la Conferinţa preoţilor capelani de penitenciare din Europa – eveniment organizat cu binecuvîntarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP),  Biserica Ortodoxă Română organizează, pentru prima dată, un asemenea eveniment cu caracter internaţional, pe problematică penitenciară. La eveniment vor participa şi reprezentanţi din conducerea ANP. De asemeni, vor participa şi conferenţia ÎPS Irineu Popa, mitropolitul Olteniei şi ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Preoţii capelani de penitenciare vor participa la 13 ateliere de lucru, în care se va realiza schimbul de experienţă şi de bune practici din penitenciarele europene.

Activităţile vor fi coordonate de Comitetul Director al Asociaţiei Capelanilor de Penitenciare din Europa – IPCA, membră a Conferinţei Bisericilor Europene. Participarea preoţilor români se desfăşoară sub îndrumarea preotului Florin Smarandi, noul coordonator al preoţilor de penitenciare din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anterior preot capelan la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.