Conferinţa Internaţională MEDIA CONVERGENCE

•23–26 octombrie, Cluj-Napoca •

Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” aniversează douăzeci de ani de existenţă prin organizarea Conferinţei Internaţionale Media Convergence 2013. Evenimentul se va desfăşura în perioada 23-26 octombrie 2013, în Amfiteatrul 101 al FSPAC, strada Traian Moşoiu nr. 71.

Conferinţa oferă participanţilor o platformă de prezentare a rezultatelor cercetărilor în domeniul convergenţei media din perspectiva practicilor academice şi a celor profesionale, în contextul digitalizării formelor de comunicare şi a tranziţiei producţiei de conţinut dinspre instituţional spre social. Temele abordate în cadrul conferinţei sînt: Convergenţa media şi jurnalismul – perspective teoretice; Inovare şi provocare în cercetarea convergenţei media şi a jurnalismului; Predarea convergenţei media şi a jurnalismului. Noile tehnologii în educaţie; Media şi societatea: modele, reprezentări şi fenomene actuale.

Invitaţii speciali ai evenimentului sînt: Henry Jenkins, Provost’s Professor of Communication, Journalism, Cinematic Arts and Education, University of Southern California; Peter Gross, Director of the School of Journalism and Electronic Media, University of Tennessee, Knoxville; Juan Carlos Sánchez Illán, Profesor, Departmentul de Jurnalism şi Comunicare, Universitatea Carlos III, Madrid; Tudor Vlad, Assistant Director, James M. Cox Jr. Center for International Mass Communication Training and Research, and professor, Department of Journalism, Henry W. Grady College of Journalism and Mass Communication, University of Georgia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.