Conferinţa Internaţională „Artă şi Educaţie” la Cluj-Napoca

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” organizează în perioada 13-15 aprilie 2016 cea de-a VIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale, cu participare internaţională, „Artă şi Educaţie”.

Desfăşurîndu-se sub genericul Tehnici de învăţare, programul cuprinde o serie de activităţi menite să promoveze tendinţele actuale în Artă şi Educaţie, îmbinînd prezentările teoretice cu cele demonstrative. Astfel, evenimentul va debuta cu Atelierul interactiv de didactică muzicală susţinut de studenţi şi cadre didactice din Academia de Muzică “Gheorghe Dima”. Pe parcursul zilei de joi vor avea loc lecţii demonstrative la Şcoala Internaţională Cambridge – Colegiul Transylvania, co-organizator al Conferinţei, lecţii susţinute de cadre didactice din ţară şi străinătate. În aceeaşi zi, de la ora 15, va avea loc la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” simpozionul de Tehnologii informatice şi de comunicaţie în domeniul muzical, la care vor participa muzicologi, interpreţi, medici, compozitori din România şi de peste hotare.

De asemenea, Conferinţa va acoperi o serie de imperative privind relaţia dintre media şi societate, avînd în vedere faptul că media reprezintă la ora actuală un formator de opinie şi o puternică sursă de informaţii. Astfel, vineri, începînd cu ora 15, va avea loc în sala 11 a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” dezbaterea publică cu titlul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Legea audiovizualului, susţinută de Valentin Jucan, Secretar de Stat, Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Desfăşurătorul Conferinţei poate fi accesat pe site-ul www.icae.ro
Cristina PASCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.