Conducerea PNL recomandă retragerea proiectului privind creşterea pragului electoral

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, luni că Biroul Executiv al liberalilor a votat respingerea proiectului privind creşterea pragului electoral de la 5% la 7% şi recomandarea retragerii acestuia.

„În şedinţa Biroului Executiv am discutat şi am supus votului respingerea proiectului de lege iniţiat de o parte, aproximativ 15 parlamentari PNL, pentru ridicarea pragului parlamentar. A fost o respingere aproape unanimă, o singură abţinere. Şi din dezbateri a reieşit foarte clar poziţia PNL, pentru a menţine procesul de consolidare a democraţiei în România prin susţinerea unei reprezentativităţi mai mari la nivelul instituţiei parlamentare. De asemenea, a fost votată recomandarea retragerii acestui proiect”, a spus Ciucă, după şedinţa BEx al PNL.

Proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor ridică pragul electoral de la 5% la 7% şi a fost iniţiat de deputaţii Radu Cristescu (PSD) şi Adrian Cozma (PNL).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.