CONCURSURI şi FESTIVALURI DE UMOR

CRAIOVA

Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu” din Craiova, în colaborare cu Cenaclul Epigramiştilor Olteni, Uniunea Epigramiştilor din România şi revista ,,Cugetul”, sub egida Primăriei Municipiului Craiova organizează cea de-a V-a ediţie a FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE EPIGRAMĂ ,,TRAIAN DEMETRESCU” – CRAIOVA, ce va avea loc în perioada 3-5 septembrie 2016.

În cadrul Festivalului se va organiza un Concurs de epigramă, cu urmatoarele teme:

a) E toamnă iar…

b) Temă liberă

Se vor trimite cîte două epigrame inedite la fiecare temă, în cîte trei exemplare, dactilografiate sau scrise la calculator, în sistem motto, pînă la 1 august 2016 (data poştei), la adresa: Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu”, str. Traian Demetrescu, nr. 31 Craiova, jud. Dolj, cod 200332.

Ca invitat de onoare al Festivalului, dl Stefan Manea, director general al Societăţii Comerciale HOFIGAL S.A., care sprijină permanent şi generos activitatea epigramiştilor din România, a instituit Premiul de Excelentă ,,Stefan Manea – Hofigal”, pentru realizarea a două epigrame în cadrul concursului. Tema impusă este ,,Natura nu minte niciodată”, expresie atribuită poetului nostru naţional Mihai Eminescu. În afară de cele două epigrame la tema obligatorie se vor trimite şi două epigrame legate de produsele naturiste, pe temă liberă, la alegere. Participarea la aceste teme este adresată tuturor epigramiştilor, iar epigramele vor avea acelaşi motto şi vor fi introduse în acelaşi plic.

VASLUI

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE LITERATURĂ SATIRICO-UMORISTICĂ.

Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui anunţă o nouă ediţie a Concursului de literatură satirico-umoristică organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Umor “Constantin Tănase”. Concursul îşi propune să descopere, promoveze şi să reunească creatorii de literatură satirico-umoristică de pretutindeni. Juriul va fi format din scriitori, personalităţi ale culturii şi artei, reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare. Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, după cum urmează:

I. LITERATURĂ SATIRICO-UMORISTICĂ – manuscris

1. EPIGRAMĂ (Gen obligatoriu)

Concurenţii au obligaţia de a respecta următoarele cerinţe:

a. Tema naţională: „Tehnocraţia salvează România”, două epigrame cu următoarele perechi de rime impuse:

epigrama 1: tehnocrat – cercetat;

guvern – a IV-a rimă la alegere, un cuvînt cu terminaţia „-ern”

epigrama 2: votare – sfidare;

minciună – a IV-a rimă la alegere, un cuvînt cu terminaţia „-ună”

b. Tema locală: „Pădurea dă coada securei”, două epigrame cu următoarele perechi de rime impuse:

epigrama 1: coadă – sfadă;

pădure – a IV-a rimă la alegere, un cuvînt cu terminaţia „-ure”

epigrama 2: naţie – graţie;

trădare – a IV-a rimă la alegere, un cuvînt cu terminaţia „-are”

(La această temă, pe lîngă participarea obligatorie cu epigrame, se poate participa cu un madrigal, catren, sonet sau rondel dedicat localităţii Vaslui).

2. POEZIE UMORISTICĂ

La această secţiune se participă cu fabulă, poezie, parodie la o poezie cunoscută, sonet sau/şi rondel epigramatic. (Pentru parodie se va ataşa, obligatoriu, lucrarea originală).

3. PROZĂ UMORISTICĂ

Cerinţele pentru proză sînt următoarele:

– lucrările (maximum 2) nu vor depăşi 4 pagini/fiecare. (Dacă e o singură lucrare poate fi mai mare, dar împreună cu lucrările de la punctele 1 şi 2 să nu depăşească 10 pagini);

– temele vor fi alese de participanţi;

– vor fi excluse din concurs lucrările care folosesc un limbaj suburban, trivialităţi, injurii.

Precizare pentru participanţi:

Lucrările se vor prezenta în 3 exemplare, în sistem motto cu un plic separat cu adresa şi datele

de identificare şi de contact ale concurentului. Manuscrisele nu vor depăşi 10 pagini dactilografiate sau redactate la calculator, format A4 (caractere Times New Roman 12, la 1,5 rînduri).

Organizatorii impun prezentarea de către fiecare concurent a cel puţin trei genuri literare diferite (spre exemplu: alături de epigramă (obligatoriu), se vor regăsi fie rondelul, sonetul, schiţa, parodie la o poezie cunoscută, fabulă, scenariu, pamflet).

Juriul nu impune cutume editoriale de niciun fel, calitatea de membru al unei asociaţii sau uniuni de creaţie neavînd nicio influenţă privind punctarea lucrărilor.

Manuscrisele se vor trimite la adresa: Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, str. Hagi Chiriac, Nr. 2, cod. 730129, pînă la data de 1 septembrie 2016. Sînt excluse trimiterile recomandate, care nu vor fi ridicate de la poştă.

II. SALONUL CONCURS DE CARTE UMORISTICĂ

La acest concurs pot participa toate lucrările de gen apărute în intervalul 2014-2016. Vor intra în atenţia juriului numai cărţile trimise special pentru acest scop.

Fiecare volum propus pentru salonul – concurs va fi trimis obligatoriu în 3 (trei) exemplare.

Volumele vor fi trimise la adresa: Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, str. Hagi Chiriac, Nr. 2, cod. 730129, pînă la data de 1 septembrie 2016.

Cheltuielile de cazare, transport şi masă pentru premianţi vor fi suportate de către organizatori.

Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0235/313767; 0725/216399.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.