Concurs de pescuit la copcă

Ce poate fi mai plăcut la un sfîrşit de săptămînă decît să te aşezi pe marginea unui imens lac (chiar dacă este iarnă) şi să tragi în piept aerul curat! Dar este şi mai tonifiant dacă iei un băţ de pescuit şi mai ai norocul şi norocul să-ţi iasă ceva pe undiţă.

Asta am constatat la sfîrşitul săptămînii trecute pe lacul “Săcălaia”(renumita rezervaţie naturală din comuna Fizeşu Gherlii), unde Asociaţia Judeţeană de Pescuit Cluj a organizat un reuşit concurs de pescuit la copcă (în ultimii ani această întrecere hibernală a devenit deja tradiţională). Concurenţii, veniţi din toată zona Clujului, au pescuit cu momeli artificiale şi naturale, iar peştii au fost eliberaţi imediat după cîntărire. Departajarea s-a realizat prin totalizarea centimetrilor măsuraţi.

La startul concursului s-au adunat 20 de pescari, unii mai norocoşi, alţii, mai puţin (aşa e la pescuit!). Organizatorii au asigurat o atmosferă „fierbinte” pe baltă, cu ceai cald, afară temperatura fiind sub 0 grade.

La finalul competiţiei recolta a fost de 7 ştiuculiţe şi 10 bibani. Oricum, e ceva, mai ales în condiţiile unei ierni geroase!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.