Concurs de creaţie plastică cu participare gherleană

imagine tataLa sfîrşitul săptămînii trecute , într-un cadru festiv, la Muzeul Memorial „Octavian Goga” de la Ciucea a avut loc vernisajul expoziţiei organizate cu prilejul Concursului de creaţie plastică „Ciucea lui Goga”. La acest important eveniment artistic organizat de Muzeul Memorial „Octvian Goga” participă, în mod tradiţional, elevii şcolilor gimnaziale din Negreni, Valea Drăganului şi Bucea, dar şi membrii Cercului „Atelierul Fanteziei” din cadrul Clubului Copiilor Gherla. Oraşul nostru este reprezentat de cinci copii talentaţi: Iulia Mişca (clasa a IV-a), Iulia Mureşan (clasa a IV-a), Irina Sabo (clasa I), Tania Cornea (clasa a IV-a) şi Andrei Vădan (clasa a VI-a), cu toţii elevi la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” din Gherla. Ei sînt îndrumaţi în activitatea lor creatoare de prof. Daniela Katona. Sînt prezentate vizitatorilor nu mai puţin de 80 de desene, grafică, tempera pe hîrtie şi carton şi acuarelă. Sînt lucrări de artă care au fost mult apreciate de cei prezenţi la festivitatea de deschidere a concursului, desfăşurată în „Casa Albă” din incinta complexului muzeal de la Ciucea. După IMAGINE TATA 2cum ne-a declarat doamna Ioana Lidia Ilea, amfitrionul şi organizatorul acestei manifestări de artă plastică, expoziţia poate fi vizitată pînă la data de 21 mai 2016, ora 19, cînd va avea loc deschiderea evenimentului „Noaptea Muzeelor”, desfăşurat în fiecare an şi la acest muzeu, situat pe marginea şoselei naţionale Cluj-Napoca-Oradea, pe unde trec zilnic sute de oaspeţi din ţară şi de peste hotare. Cu atît mai mult, pentru copiii din Negreni, Valea Drăganului, Bucea şi Gherla este o mîndrie şi o onoare să aibă expuse lucrările în acest spaţiu de mare valoare istorică, culturală şi literară. La festivitatea de premiere, ce se va desfăşura la 21 mai 2016, vor fi invitaţi şi elevii expozanţi, dar şi conducătorii şi îndrumătorii lor. Premiile constau în diplome şi publicaţiile proprii ale muzeului. Un gest frumos din partea gazdelor, dornice să dea amploare sporită acestui eveniment de mare importanţă, vizînd popularizarea tinerelor talente din judeţul Cluj. Probabil, anul viitor vor fi invitaţi şi alţi copii din celelalte oraşe şi comune din zona Clujului. Nici nu se putea găsi un spaţiu mai adecvat pentru organizarea acestei expoziţii denumite sugestiv „”Ciucea lui Goga”.
În perioada următoare, membrii cercului „Atelierul Fanteziei” de pe lîngă Clubul Copiilor Gherla vor mai onora şi alte expoziţii de acest gen organizate în ţară.
SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.