Concurs de biciclete pentru copii la Gherla

În premieră în municipiul Gherla zilele trecute a avut loc un original concurs dedicat copiilor „Kid Race MTB XC”(Cross Country Mountain Bikes). Desfăşurată în pădurea de agrement „1 Mai” de pe dealul Brădet ce înconjoară oraşul, întrecerea a reunit nu mai puţin de 30 de copii, care au concurat în cadrul a 4 categorii de vîrstă: 6-8 ani (2009-2007), 9-10 ani (2006-2005), 11-12 ani (2004-2003) şi 13-14 ani ( 2002-2001). Fiecare participant a fost însoţit de un părinte şi cu toţii au fost obligaţi să poarte cască de protecţie, aşa cum se cere la marile concursuri. Cîştigătorii au fost premiaţi de organizatorii, un grup de amatori ai ciclismului din localitate, în frunte cu domnii Ştefan Nagy, Pop Dan Zamfir şi Vasile Képiró, susţinătorii acestei discipline sportive din municipiul de pe Someş.

Pe lîngă febra concurenţei, micii ciclişti s-au folosit de această ocazie făcînd mişcare în natură, o cerinţă esenţială pentru menţinerea unei stări de sănătate bune. În viitor la Gherla se vor mai desfăşura astfel de competiţii dedicate copiilor, aşa cum ne-au asigurat organizatorii.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.