Concertele „Sfînta Cecilia”, ediţia a XI-a

Continuă seria concertelor sub semnul Sfintei Cecilia, organizate în fiecare seară de luni, la Biserica „Sf. Mihail” din centrul Clujului. Intrarea la concertele „Sfînta Cecilia” este liberă, toate donaţiile urmînd a fi utilizate pentru lucrările de întreţinere şi restaurare ale instrumentelor.

De data aceasta, luni, 23 noiembrie a.c., de la ora 19 – recitalul de orgă susţinut de Miklós Noémi, care va interpreta lucrări de: J.S.Bach, W.A. Mozart şi C.Ph. E. Bach.

Solista a studiat pianul la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” şi orga la Academia de Muzică „Gh. Dima” sub îndrumarea profesorilor Ursula Philippi şi Erich Türk. A participat la o serie de cursuri de măiestrie, atît în ţară, cît şi în Germania şi a studiat un semestru la Hochschule für Musik Freiburg (Germania). A susţinut numeroase concerte în România, Ungaria, Germania, Elveţia, precum şi concerte camerale alături de formaţia „Trio Jubilate”. În anul 2005 a cîştigat premiul publicului la Concursul internaţional de orgă Zürich Wiedekon din Elveţia, iar în anul 2011 a cîştigat premiul II la Concursul de muzică de cameră din cadrul Festivalului de muzică barocă „La Stravaganza”, alături de formaţia „Trio Jubilate”. În prezent, artista îşi continuă studiile doctorale în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.