Concerte de colinde tradiţionale în Turneul Corului Filarmonicii de Stat «Transilvania»

Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” participă, în perioada 3 – 8 decembrie 2011, la un turneu inedit de concerte de colinde tradiţionale în patru oraşe din România: Zalău, Satu Mare, Cluj-Napoca şi Mediaş. Turneul este realizat cu sprijinul Asociaţiei Culturale ARTVERT.

Corul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” a fost înfiinţat în anul 1972, în timpul directoratului maestrului Sigismund Toduţă, renumit compozitor clujean şi, în acelaşi timp, şef de şcoală de compoziţie, a cărui iniţiativă şi perseverenţă au avut o mare pondere în reuşita acestui proiect. Formarea ansamblului a fost încredinţată profesorului Dorin Pop, personalitate proeminentă a artei corale româneşti, a cărui competenţă artistică s-a dovedit prin rezultatele spectaculoase ale acestui început de drum: după abia doi ani de la înfiinţare, Corul Filarmonicii clujene a fost recunoscut ca valoare naţională de prim rang, poziţie pe care o păstrează şi în momentul de faţă.

Începînd cu anul 1976, conducerea corului este încredinţată lui Florentin Mihăescu, care l-a secondat pe maestrul Dorin Pop încă de la constituirea corului. Sub conducerea sa, corul marchează primele succese internaţionale de răsunet şi înregistrează progrese majore în sporirea potenţialului său expresiv şi repertorial. În anul 1986, ansamblul este preluat de Cornel Groza, discipol al maestrului Dorin Pop. Linia evolutivă trasată de predecesori este continuată cu succes de actualul dirijor, corul marcînd, în toţi aceşti ani, cele mai prestigioase şi aplaudate prezenţe în context internaţional şi fiind aclamat ca o formaţie de clasă mondială.

Alături de cei mai valoroşi artişti români, corul a avut prilejul de a colabora, în concertele sale vocal-simfonice, cu renumiţi dirijori ca Gary Bertini, Valeri Gherghiev, Janos Ferencsik, Pinchas Steinberg, Alexandr Dmitriev, Michi Inoue, Leopold Hager, Maurice Handford, Edward Tschiwjel, Laszlo Heltai, Donato Renzetti, Lü Jia, Klaus Peter Flohr, David Shallon, Antonello Allemandi, precum şi cu orchestre de talie mondială, ca: Israel Philharmonic Orchestra, Orchestra Tonhalle Zürich, Orchestra RTL Luxemburg, Lorraine Philharmonic, Orchestra Filarmonicii ,”George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Internaţională a Italiei, Jerusalem Symphony Orchestra. Corul a participat cu succes la cele mai importante festivaluri din România – Festivalul George Enescu Bucureşti, Festivalul Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul de Muzică Americană Cluj-Napoca, Festivalul Mozart Cluj-Napoca, Festivalul Cluj Modern. Renumele ansamblului a crescut odată cu turneele întreprinse în străinătate, cu prezenţa pe marile scene europene, la Berlin, Düsseldorf, Zürich, Lucerna, Tel Aviv, Ierusalim, Ravello, Pesaro, Macerata, Napoli, Madrid, Barcelona, Cordoba, Luxemburg, Assisi.

O tendinţă manifestă în preocuparea repertorială a ansamblului este alternarea proiectelor vocal-simfonice cu cele de operă şi a cappella, cu un mare accent pe prezentarea celor mai valoroase lucrări ale compozitorilor români, atît pe scenele din ţară, cît şi pe scenele din străinătate, facîndu-se astfel mesagerul artei interpretative şi creaţiei româneşti: prezentarea operei Oedip de George Enescu la Festivalul de la Lucerna, cu ocazia centenarului naşterii compozitorului român, sau premiera absolută a operei Meşterul Manole de Sigismund Toduţă în cadrul Festivalului Toamna Muzicală Clujeană, 1986, sub bagheta lui Emil Simon.

Cornel Groza şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, studiind apoi pedagogia muzicală la Academia de Muzică din oraşul nostru. În 1970 a devenit membru al corului de cameră din Cluj, care sub conducerea maestrului Dorin Pop a devenit un „centru” coral de marcă. Această experienţă a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijat. În 1972 devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar în 1986 – dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene. Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoaşterea completă şi stăpînirea cîntului coral, prin simţul fin al sonorităţii, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca. Corul Filarmonicii „Transilvania” va concerta la Cluj-Napoca miercuri, 7 decembrie 2011, de la ora 19, în Auditorium Maximum. Intrarea este liberă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.