Concert vocal-simfonic sub bagheta lui Stephen Smith

• Oratoriul „Patimile după Ioan” •
Filarmonica „Transilvania” invită publicul meloman în Joia Mare a Paştelui Catolic, 24 martie, de la ora 19, la concertul vocal-simfonic susţinut de Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului Stephen Smith. Pe scena Colegiului Academic vor urca soliştii Daniela Păcurar (soprană), Mihaela Işpan (mezzosoprană), Tiberius Simu (tenor), Richard Resch (tenor), Cristian Hodrea (bariton), Beniamin Pop (bas), pentru a interpreta „Patimile după Ioan” de Johann Sebastian Bach. Dirijorul Corului este Cornel Groza.

Momentul crucificării lui Iisus este surprins în Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Textele sînt recitate în liturghiile din Duminica Floriilor, din zilele de miercuri, joi şi vineri din Săptămîna Mare. Încă de timpuriu a fost dezvoltat un anume stil de a le recita, iar primele adaptări polifonice datează încă din secolul al XV-lea. La vremea lui Bach, aceste adaptări suplimentau povestirea biblică prin texte poetice noi în forme muzicale diverse, de la recitative la corale cîntate de credincioşi. Bach a fost cel care a adăugat arii splendide, dar şi coruri de început şi final, şi a exploatat la maximum potenţialul expresiv al acestui gen. Auzim nu doar personajele dramei, ci şi personaje anonime care comentează acţiunea în arii elaborate, precum şi membri ai congregaţiei, în melodiile de coral, aici armonizate foarte bogat. Perspectiva realizată de Bach este aproape cinematică, prin combinaţia de acţiune şi comentariu, prin cîntarea corală şi solourile de virtuozitate care opresc, pentru un moment, desfăşurarea acţiunii.

StephenStephen Smith este fondatorul şi dirijorul Ansamblului Corund, unul dintre cele mai apreciate ansambluri vocale din Elveţia, de la înfiinţarea sa din 1993. A dirijat ansamblul şi Orchestra barocă Corund în Europa şi Statele Unite ale Americii, cîştigîndu-şi reputaţia unui interpret îndrăzneţ şi sensibil al muzicii din secolul al XVI-lea pînă la începutul secolului al XIX-lea, precum şi a unor lucrări din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Începînd din 1993, colaborează cu orchestrele baroce Kammerensemble Lucerne şi Capriccio Basel. Printre specialiştii în muzică barocă şi muzicienii de renume internaţional cu care a lucrat se numără Andrew Parrott, Kaspar Zehnder, Douglas Boyd, Jakob Lindberg, Howard Griffiths, Emily Van Evera, Heinz Holliger, Christian Gerhaher, Wolfgang Sieber, Kai Wessel, Barbara Schlick, Lynda Russel, Elisabeth Graf, Daniel Washington. A dirijat Orchestra Filarmonicii din Sibiu, Musikkollegium Winterthur, Brandenburgische Staatsorchester Frankfurt, Orquesta Sinfonia de Navarra, Corul Filarmonicii „Transilvania”, Atlanta Baroque Orchestra, Magnolia Barockfestival Orchester, Zürcher Kammerorchester, Zuger Sinfonietta, Camerata Musica, La banda antix, Il Dolcimelo, Les Cornets Noirs, Piffaro. În 2002, a fondat Orchestra barocă Corund. A fost invitat la numeroase festivaluri şi serii de concerte: Festivalul din Lucerna, Conciertos Escolare (Pamplona), Baroque Concerts (Frankfurt-Oder), Festivalul Internaţional de Muzică Sacră (Fribourg), Festivalul Internaţional de la Savannah, Festivalul Bach din Philadelphia, Troy Chromatic Concerts, Festivalul de Muzică Veche din Sion, Musikpodium Zürich, Musikalischer Herbst din Aschaffenburg şi multe altele. La casa de discuri Dorian Recordings a înregistrat unsprezece compact discuri cu lucrări de Victoria, Bach, Haendel, Haydn, Palestrina, Allegri, Anerio, Finzi, Holst, Rutter şi cu muzică renascentistă iberică.

Daniela PSoprana Daniela Păcurar a absolvit cursurile de canto, nivel licenţă şi masterat, ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1999 şi 2001 a participat la cursurile de vară ale Academiei Bach din Stuttgart, iar ulterior la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco şi Theodore Coresi.
În activitatea sa artistică se regăsesc colaborări cu ansamblurile Ars Nova, Flauto dolce şi Cantate Domino, dar şi cu Operele Naţionale din Bucureşti şi Cluj-Napoca, Opera Maghiară, Opera din Craiova, Orchestrele Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş, Arad, Sibiu şi Iaşi. Prezenţa sa pe scena internaţională s-a concretizat prin turnee în ţări precum Italia, Franţa, Austria, Spania, Elveţia sau Malaezia. Este solistă vocală şi membru fondator al ansamblului de muzică contemporană Impact XXI. A fost distinsă cu Premiul Special la concursul Hariclea Darclée de la Brăila (2007 şi 2009), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2007), Premiul II la Concursul Ionel Perlea de la Slobozia şi Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare a Liedului Românesc de la Braşov (2008), Premiul Special la concursul „Puccini de la Lucca, Italia (2011). Repertoriul de lied al Danielei Păcurar însumează lucrări de gen de la Mozart la compozitori contemporani, iar larga paletă a genului operistic cuprinde, printre altele, titluri ca: Don Giovanni (Donna Elvira) şi Flautul fermecat (Susanna) de Wolfgang Amadeus Mozart, Turandot (Liu) şi Boema (Mimi) de Giacomo Puccini, Falstaff (Alice) şi Othello (Desdemona) de Giuseppe Verdi sau Carmen (Michaela) de Georges Bizet. Soprana nu neglijează nici creaţia vocal-simfonică, reprezentată în repertoriul său prin lucrări ca Stabat Mater de Palestrina, Matthäus-Passion, Magnificat şi Misa în si minor de Bach, Misa Încoronării şi Requiem de Mozart, Creaţiunea de Haydn, Elias şi Lobgesang de Felix Mendelssohn, Das Paradies und die Peri de Schumann, Simfoniile II şi IV de Mahler, Misa nr. 4 de György Orbán.

MihaelaSolistă a Operei Naţionale Bucureşti, mezzosoprana Mihaela Işpan este un artist liric care întruneşte acele calităţi indispensabile atît pe scena de operă, cît şi pe cea de concert; vocea limpede şi timbrul cald, inteligenţa muzicală şi expresivitatea, prezenţa scenică agreabilă şi talentul actoricesc, pasiunea pentru artă şi tenacitatea în muncă sînt referinţele evoluţiei artistice pe care a urmat-o pînă în prezent. Licenţiată şi absolventă de Masterat a Facultăţii de Artă Scenică, specializarea Canto, din cadrul Academiei de Muzică din Cluj (clasa profesorilor Alexandru Fărcaş şi Ramona Eremia), Mihaela Işpan şi-a perfecţionat, în paralel, arta cîntului şi stilistica interpretării vocale sub îndrumarea sopranei Niculina Mirea. De asemenea, s-a specializat la cursurile de măiestrie vocală susţinute de mezzosoprana Viorica Cortez, tenorul Ion Buzea şi soprana Mariana Nicolesco. În plus, a participat la cursurile „Internationale Bach Akademie” (Stuttgart), iar ulterior la Concursurile de Canto „Paul Constantinescu” (Ploieşti), „Internationale Hans Gabor Belvedere” (Viena), „Julián Gayarre” (Pamplona) şi „Debut” (Bad Mergentheim).
Paleta repertorială a artistei include, pe lîngă consacrate titluri de operă (Rossini, Il Barbiere di Sevilla-Rosina, La Cenerentola-Angelina (premieră, Bellini, I Capuleti e I Montecchi-Romeo, Mozart, Don Giovanni-Zerlina, Le Nozze di Figaro-Cherubino/Marcelina, Verdi, Nabucco-Fenena, Bizet, Carmen-Carmen, Gounod, Faust-Siebel, Purcell, Dido and Aeneas-Dido (premieră, Humperdinck, Hänsel und Gretel-Hänsel /premieră, Stroe, Orestia II Choeforele-Electra/premieră, Kappl, Meşterul Manole-Miruna (premieră), şi numeroase lucrări vocal-simfonice de referinţă ale compozitorilor Bononcini, Vivaldi, Haendel, Bach, Pergolesi, Haydn, Mozart, Beethoven, Rossini, Mendelssohn, Mahler, Scriabin şi Loussier.

TiberiusNăscut la Cluj, Tiberius Simu este absolvent al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, unde a urmat cursuri de vioară, pian şi canto, devenind mai apoi absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, secţia Regie de teatru muzical. Tiberius Simu a debutat în 2003 pe scena Operei din Cluj, în dubla ipostază de regizor al spectacolului La traviata de Verdi (susţinîndu-şi cu această ocazie examenul de licenţă) şi de interpret al rolului lui Alfredo, pe care îl va susţine cu succes şi pe scena Operei Naţionale din Timişoara şi a Operei Naţionale din Bucureşti. Acelaşi rol a marcat şi debutul internaţional al artistului, la Opera din Leizpig. Laureat al concursurilor de canto „Traian Grozăvescu” de la Lugoj şi “Hariclea Darclée” de la Brăila, Tiberius Simu a cîştigat în 2005 o bursă de doi ani la Accademia del Teatro alla Scala di Milano, unde a avut posibilitatea să-şi continue studiile sub îndrumarea unor artişti de marcă ai scenei lirice mondiale, ca Luigi Alva, Leyla Gencer, Mirella Freni sau Renato Bruson.
De la debutul său, Tiberius Simu a adăugat numeroase roluri repertoriului său, interpretate în teatre de operă de prestigiu din Europa, precum Tamino din Flautul fermecat de Mozart la Wiener Staatsoper, Aceste din Ascanio in Alba de Mozart la Teatro alla Scala di Milano, Don Ottavio din Don Giovanni de Mozart la Frankfurt Oper, Lucio Silla din opera mozartiană omonimă la Nantes)Angers Opera şi la Opera din Bordeaux, Fenton din Falstaff de Verdi la Opera Royale de Wallonie din Liège, Nemorino din Elixirul dragoste de Donizetti la Opera di Toulon, Almaviva din Bărbierul din Sevilla de Rossini la Leipzig, Camille Rosillon din opereta Văduva veselă de Lehár la Teatro Verdi di Padova sau rolul titular din opereta Der Zarewitsch de Lehár la Seefestspiele Morbisch.
Din activitatea regizorală a lui Tiberius Simu se remarcă spectacolul cu opereta Văduva veselă la Opera Naţională Română din Cluj şi cu opera Carmen la Opera Maghiară din Cluj, precum şi colaborări cu regizori de renume, ca Hugo De Ana, Werner Schroeter, Peter Konwitschny, Franco Ripa di Meana, Stefano Poda sau Andreas Homoki.

RichardRichard Resch şi-a început educaţia muzicală ca membru al Corului de băieţi al Catedralei din Regensburg. A fost apoi student al Colegiului de Muzică din Augsburg şi, ulterior, student la canto clasic la Leopold Mozart Zentrum în cadrul Universităţii din acelaşi oraş, unde a studiat cu Agnes Habereder, Hans-Joachim Beyer, Edda Sevenich şi Dominik Wortig. S-a specializat în muzică veche la Schola Cantorum Basiliensis în Basel. Pentru a-şi completa pregătirea, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Brigitte Fassbaender, Margreet Honig, Regina Resnik, Rudolf Jansen, Michael Nagy, Rudolf Piernay, Udo Reinemann, Wolfram Reiger, Gerd Türk, Hansjörg Albrecht şi Frieder Bernius.c Richard Resch a fost distins cu premii la competiţii internaţionale de profil, cum ar fi Toti Dal Monte din Treviso, competiţia Kammeroper Schloss Rheinsberg din Brandeburg şi Competiţia din cadrul Festivalului de Operă de la Immling. În 2012, oraşul Augsburg i-a decernat Premiul pentru Artă.
Tenorul a susţinut spectacole la Teatrul din Augsburg, la Staatstheater din Braunschweig, la Landestheater din Bregenz şi la Opera de Stat din München.

Cristian HBaritonul Cristian Hodrea a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, urmînd ulterior cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, secţia oboi (clasa prof. univ. dr. Aurel Marc) şi apoi secţia canto (clasa conf. univ. dr. Marius Budoiu). În prezent, este solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi doctorand al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 2006 a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco la Brăila, iar în 2007 a fost distins cu Premiul Special „Sigismund Toduţă” la concursul de interpretare cu acelaşi nume din oraşul nostru.
Cristian Hodrea a colaborat cu instituţii precum Filarmonicile din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Craiova, Sibiu, Arad, Braşov, Oradea, Orchestra Radio din Bucureşti, Opera Română şi Opera Maghiară din Cluj-Napoca. În repertoriul său se regăsesc, în egală măsură, roluri din opere (Boema de Puccini, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Carmen de Bizet, Don Giovanni şi Nunta lui Figaro de Mozart, Căsătoria secretă de Cimarosa, Elixirul dragostei de Donizetti), precum şi lucrări vocal-simfonice (Oratoriul de Crăciun, Patimile după Matei şi Cantata cafelei de Bach, Recviemul şi Misa Încoronării de Mozart, Misa în Do major şi Simfonia a IX-a de Beethoven, Dettinger Te Deum, Funeral Anthem for Queen Caroline şi Messiah de Händel, Nelson Messe şi Theresienmesse de Haydn, Recviemul de Fauré, Oratoriul de Crăciun de Saint-Saëns, Die erste Walpurgisnacht de Mendelssohn, Oratoriul de Paşti de Paul Constantinescu, Par ce fil d’or de Mihai Mitrea-Celarianu, Dedicaţii de Cornel Ţăranu).

BeniaminBeniamin Pop s-a născut la Bistriţa, în 1991. Începînd cu clasele primare a studiat pianul, iar mai tîrziu, în liceu, a început să studieze canto clasic. Premiile obţinute în timpul liceului l-au încurajat să dea admitere la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, pe care a absolvit-o în anul 2014 la clasa conf. univ. Marius Vlad Budoiu. În prezent este masterand la aceeaşi instituţie. Pe parcursul studenţiei a obţinut premii la Concursul Naţional de Lied de la Braşov şi la Concursul „Ionel Perlea” din Slobozia. În anul 2012 devine artist liric al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar din 2014 este angajat la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, unde susţine numeroase spectacole ca solist. Începînd cu stagiunea 2016-2017, Beniamin Pop va activa ca solist al studioului de operă din cadrul Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.