Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului Ladislau Horváth

Filarmonica de Stat „Transilvania” invită publicul meloman vineri, 10 februarie 2017, de la ora 19, la concertul vocal-simfonic dirijat de Ladislau Horváth (Italia). Pe scena Colegiului Academic, alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii „Transilvania” sunt invitaţi şi soliştii Alda Pavăl-Olaru (soprană), Tiberius Simu (tenor) şi Marius Boloş (bas), pentru a interpreta Creaţiunea (Die Schöpfung) de Haydn. Dirijorul corului este Cornel Groza.

Lucrarea de Haydn este structurată în trei părţi. Dacă în primele două este povestită – prin vocile îngerilor Rafael, Uriel şi Gabriel (corespondente celor trei voci soliste: basul, tenorul şi soprana) – facerea lumii, cea de-a treia manifestă originalitatea compozitorului, printr-o mutaţie dramatică. Din naratori ai mitului, soliştii se transformă în personaje – Adam şi Eva – imaginând astfel lumea paradisului. Optimismul haydnian ni se relevă prin dibăcia cu care autorul evită finalul cunoscut – alungarea din Eden – oprindu-se la momentul premergător păcatului originar şi idealizând acea stare de împlinire.

Născut în 1957 la Cluj, reprezentând a cincea generaţie de muzicieni din familia sa, Ladislau Horváth desfăşoară în variate forme activitatea sa artistică: dirijor, solist, muzician de cameră, concertmaestru şi profesor.

De peste 25 de ani, Ladislau Horváth a început colaborarea cu Zubin Mehta în cadrul orchestrei Maggio Musicale Fiorentino, al cărei concertmaestru este. A avut privilegiul să fie acompaniat ca solist de către Zubin Mehta şi să beneficieze de sfaturile şi indicaţiile maestrului în analiza partiturilor, continuând astfel studiul dirijatului început la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, cu Constantin Bugeanu. În Italia a participat la cursurile de dirijat ale lui Piero Bellugi (asistent al lui Leonard Bernstein) şi a continuat să se perfecţioneze sub îndrumarea lui Oleg Caetani. Din anul 2006 a fost numit dirijor principal şi concertmaestru al Orchestrei I Solisti Fiorentini (creată de Riccardo Muti în primii ani de activitate la Florenţa), cu care a susţinut numeroase concerte şi şi-a îmbogăţit repertoriul vocal-simfonic colaborând cu Corul Harmonia Cantata. În urmă cu doi ani şi-a făcut debutul ca dirijor de operă, cu Bărbierul din Sevilla la Teatrul Manzoni din Pistoia, proiectele de anul trecut incluzând La traviata şi Turandot.

Ca solist pe scenele internaţionale a colaborat cu Zubin Mehta, Gerd Schaller, Ulrich Brall, Marcus Bosch, Ianis Pandasatos, Alessandro Pinzauti, Carlo Montanaro. În România a susţinut numeroase concerte sub bagheta maeştrilor Cristian Mandeal, Ludovic Bács, Emil Simon, Iosif Conta, Paul Staicu, Grigore Iosub, Mihai Guttman. A înregistrat pentru Radio Bucureşti şi Casa de discuri Electrecord concertele pentru vioară de Ernest Chausson, Wilhelm Berger, Maia Ciobanu, lucrări camerale de George Enescu, Fritz Kreissler, sonate de Bach şi Mozart.

Din 2009 susţine o legătură permanentă cu orchestrele din România ca dirijor şi solist (Bucureşti, Cluj-Napoca, Ploieşti, Craiova), fiind invitat în următoarele stagiuni şi de către Filarmonicile din Sibiu, Oradea, Satu-Mare, Târgu Mureş. A participat la două ediţii ale Festivalului „Mozart”, la două ediţii ale Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană” şi a contribuit la reînfiinţarea Orchestrei de Cameră a Filarmonicii „Transilvania” (creată de tatăl său, Vasile Horváth, fost concertmaestru, şi dirijorul Mircea Cristescu), printr-un concert cu mare succes la public şi în critica de specialitate.

Aida Pavăl şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică „George Apostu” din Bacău, unde a studiat vioara, continuând apoi la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti. În prezent, este studentă la masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Elena Andrieş. A participat la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco şi Mariana Colpos. A fost distinsă cu Premiul III la Concursul Naţional de Lied „Ionel Perlea” (Slobozia, 2014), Premiul de Excelenţă la Concursul Naţional de Lied Românesc de la Braşov (2013), Premiul pentru cel mai tânăr interpret la Concursul Internaţional „Hariclea Darclée” (Brăila, 2012) ş.a. Aida Pavăl a susţinut numeroase concerte organizate de Fundaţia „Remember Enescu” la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Bacău.

Născut în Cluj-Napoca, Tiberius Simu este absolvent al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, unde a urmat cursuri de vioară, pian şi canto, devenind mai apoi absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, secţia Regie de teatru muzical. A debutat în 2003 pe scena Operei din Cluj-Napoca, în dubla ipostază de regizor al spectacolului La traviata de Verdi (susţinându-şi cu această ocazie examenul de licenţă) şi de interpret al rolului Alfredo, pe care l-a susţinut şi pe scena Operei Naţionale din Timişoara şi a Operei Naţionale din Bucureşti. Acelaşi rol a marcat şi debutul internaţional al artistului, la Opera din Leizpig. Laureat al concursurilor de canto „Traian Grozăvescu” de la Lugoj şi „Hariclea Darclée” de la Brăila, Tiberius Simu a câştigat în 2005 o bursă de doi ani la Accademia del Teatro alla Scala di Milano, unde a avut posibilitatea să-şi continue studiile sub îndrumarea unor artişti de marcă ai scenei lirice mondiale, ca Luigi Alva, Leyla Gencer, Mirella Freni şi Renato Bruson. De la debut, Tiberius Simu a adăugat numeroase roluri repertoriului său, interpretate în teatre de operă de prestigiu din Europa, precum Tamino din Flautul fermecat de Mozart la Wiener Staatsoper, Aceste din Ascanio in Alba de Mozart la Teatro alla Scala di Milano, Don Ottavio din Don Giovanni de Mozart la Frankfurt Oper, Lucio Silla din opera mozartiană omonimă la Nantes/Angers Opera şi la Opera din Bordeaux, Fenton din Falstaff de Verdi la Opera Royale de Wallonie din Liège, Nemorino din Elixirul dragostei de Donizetti la Opera di Toulon, Almaviva din Bărbierul din Sevilla de Rossini la Leipzig, Camille Rosillon din opereta Văduva veselă de Lehár la Teatro Verdi di Padova sau rolul titular din opereta Der Zarewitsch de Lehár la Seefestspiele Morbisch.

Basul Marius Boloş este solist al Operei Naţionale Bucuresti din 2006, an în care a plecat din Cluj spre capitală. A studiat iniţial teologia la Universitatea din Oradea, absolvind în 2003. A urmat ulterior cursurile Facultăţii de Muzică la aceeaşi universitate. Imediat după absolvire (2006) a devenit bursier al Studioului de Operă din cadrul Operei Naţionale din Budapesta. A participat la competiţii de canto, prezenţa sa fiind remarcată şi răsplatită cu diferite distincţii: Premiul II la Festivalul de Interpretare a Liedului Românesc de la Braşov (2006), Premiul Special al Juriului la Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” de la Brăila (2007 şi 2012).

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.