Concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului Jan Stulen: Oratoriul „Patimile după Matei”

    Vă invităm în Joia Mare, 28 aprilie, de la ora 19, la concertul vocal-simfonic susţinut de Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub baghe ta dirijorului Jan Stulen. Pe scena Colegiului Academic vor urca soliştii: Daniela Păcurar (soprană), Mihaela Işpan (mezzosoprană), János Szerekovan (tenor), Cristian Hodrea (bariton), Petru Burcă (bas), Beniamin Pop (bas), dar şi o parte a Corului “Junior Vip” al Colegiului de Muzică „Sigismund Toduţă”, dirijat de Anca Mona Mariaş, pentru a interpreta „Patimile după Matei” de Johann Sebastian Bach. Dirijorul Corului este Cornel Groza. Concertul va fi subtitrat în limba română.

Momentul crucificării lui Iisus este surprins în Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Textele sînt recitate în liturghiile din Duminica Floriilor, din zilele de miercuri, joi şi vineri din Săptămîna Mare. Încă de timpuriu, a fost dezvoltat un anume stil de a le recita, iar primele adaptări polifonice datează încă din secolul al XV-lea. La vremea lui Bach, aceste adaptări suplimentau povestirea biblică prin texte poetice noi în forme muzicale diverse, de la recitative la corale cîntate de credincioşi. Bach a fost cel care a adăugat arii splendide, dar şi coruri de început şi final, şi a exploatat la maximum potenţialul expresiv al acestui gen. Auzim nu doar personajele dramei, ci şi personaje anonime care comentează acţiunea în arii elaborate, precum şi membri ai congregaţiei, în melodiile de coral, aici armonizate foarte bogat. Perspectiva realizată de Bach este aproape cinematică, prin combinaţia de acţiune şi comentariu, prin cîntarea corală şi solourile de virtuozitate care opresc, pentru un moment, desfăşurarejan Stulena acţiunii.

Dirijorul Jan Stulen s-a născut în 1942 la Amsterdam, unde a studiat dirijatul, pianul şi vioara la Academia de Muzică. Pînă în 2008, el a condus catedra de dirijat a Conservatorului din Maastricht. În 1964 obţine primul angajament la Filarmonica din Münster, Germania, iar în 1966 devine asistentul directorului muzical general Reinhard Peters. În 1970, Jan Stulen se întoarce în ţara natală, unde este numit dirijor principal la Nederlands Ballet Orkest din Amsterdam. Din 1992, Jan Stulen este dirijor principal la Deutsches Kammer Orchester din Frankfurt, cu care a avut concerte în Italia, Olanda, Germania şi fosta Iugoslavie. Prestanţa dirijorală a lui Jan Stulen s-a extins şi în domeniul operei, unde acoperă repertoriul de la Gluck pînă la Britten.

Soprana Daniela Păcurar a absolvit cursurile de canto, nivel licenţă şi masterat, ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1999 şi 2001, a participat la cursurile de vară ale Academiei Bach din Stuttgart, iar ulterior la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco şi Theodor Coresi. A fost distinsă cu Premiul Specialfoto daniela la Concursul Hariclea Darclée de la Brăila (2007 şi 2009), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2007), Premiul II la Concursul Ionel Perlea de la Slobozia şi Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare a Liedului Românesc de la Braşov (2008), Premiul Special la concursul „Puccini” de la Lucca, Italia (2011). Repertoriul de lied al Danielei Păcurar însumează lucrări de gen de la Mozart la compozitori contemporani, iar larga paletă a genului operistic cuprinde, printre altele, titluri ca Don Giovanni (Donna Elvira) şi Flautul fermecat (Susanna) de Wolfgang Amadeus Mozart, Turandot (Liu) şi Boema (Mimi) de Giacomo Puccini, Falstaff (Alice) şi Othello (Desdemona) de Giuseppe Verdi sau Carmen (Michaela) de Georges Bizet. Soprana nu neglijează nici creaţia vocal-simfonică, reprezentată în repertoriul său prin lucrări ca Stabat Mater de Palestrina, Matthäus-Passion, Magnificat şi Misa în si minor de Bach, Misa Încoronării şi Requiem de Mozart, Creaţiunea de Haydn, Elias şi Lobgesang de Felix Mendelssohn, Das Paradies und die Peri de Schumann, Simfoniile II şi IV de Mahler, Misa nr. 4 de György Orbán.

Solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, mezzosoprana Mihaela Işpan este licenţiată şi absolventă de Masterat a Facultăţii de Artă Scenică, specializarea Canto, din cadrul Academiei de Muzică din Cluj-Napoca (clMIhaela Ispanasa profesorilor Alexandru Fărcaş şi Ramona Eremia). Şi-a perfecţionat, în paralel, arta cîntului şi stilistica interpretării vocale sub îndrumarea sopranei Niculina Mirea. De asemenea, s-a specializat la cursurile de măiestrie vocală susţinute de mezzosoprana Viorica Cortez, tenorul Ion Buzea şi soprana Mariana Nicolesco. În plus, a participat la cursurile „Internationale Bach Akademie” (Stuttgart), iar ulterior la Concursurile de Canto „Paul Constantinescu” (Ploieşti), „Internationale Hans Gabor Belvedere” (Viena), „Julián Gayarre” (Pamplona) şi „Debut” (Bad Mergentheim).

Paleta repertorială a artistei include, pe lîngă consacrate titluri de operă (Rossini, Il Barbiere di Sevilla-Rosina, La Cenerentola-Angelina (premieră, Bellini, I Capuleti e I Montecchi-Romeo, Mozart, Don Giovanni-Zerlina, Le Nozze di Figaro-Cherubino)Marcelina, Verdi, Nabucco-Fenena, Bizet, Carmen-Carmen, Gounod, Faust-Siebel, Purcell, Dido and Aeneas-Dido (premieră, Humperdinck, Hänsel und Gretel-Hänsel (premieră, Stroe, Orestia II Choeforele-Electra (premieră, Kappl, Meşterul Manole-Miruna (premieră), şi numeroase lucrări vocal-simfonice de referinţă ale compozitorilor Bononcini, Vivaldi, Haendel, Bach, Pergolesi, Haydn, Mozart, Beethoven, Rossini, Mendelssohn, Mahler, Scriabin şi Loussier.

Născut la TîrgJanos Szerekovanu-Mureş, tenorul János Szerekován şi-a început studiile la Liceul de Artă din oraşul natal, la secţia vioară, apoi a continuat specializarea la Şcoala de Artă, secţia canto, sub îndrumarea profesoarei Papp Mária. A absolvit în anul 1998 şi a fost admis în corul Filarmonicii oraşului. Anul 2000 i-a adus debutul în cariera solistică, cu Recviemul de Mozart. Participînd, în paralel, la concursuri naţionale şi internaţionale, tenorul a fost admis, în 2001, în Corul Radio din Ungaria, fiind invitat şi ca solist al Oratoriului de Crăciun de Heinrich Schütz. În Ungaria, a beneficiat de îndrumarea lui Keönch Boldizsár, la Academia de Muzică „Franz Liszt”. În anul 2003 a debutat pe scena Operei Naţionale Maghiare cu opera L’occasione fa il ladro de Rossini. În 2007, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Thomas Houser, Ionel Pantea şi Zsuzsa Misura.

Repertoriul actual al tenorului cuprinde rolurile lirice din operele lui Mozart şi cele ale Rossini, dublate de preocuparea pentru literatura vocal-simfonică de oratorii. La Bucureşti, pe scena Ateneului Român, a cîntat Patimile după Matei de Bach, interpretare foarte bine primită de critica de specialitate.

Baritonul Cristian Hodrea a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, urmînd ulterior cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, secţia oboi (clasa prof. univ. dr. Aurel Marc) şi apoi secţia canto (clasa conf. univ. dr. Marius Budoiu). În prezent, este solist al Operei NaţionaleCristian Hodrea Române din Cluj şi doctorand al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.

În 2006, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco la Brăila, iar în 2007 a fost distins cu Premiul Special „Sigismund Toduţă” la concursul de interpretare cu acelaşi nume din oraşul nostru.

În repertoriul său, se regăsesc, în egală măsură, roluri din opere (Boema de Puccini, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Carmen de Bizet, Don Giovanni şi Nunta lui Figaro de Mozart, Căsătoria secretă de Cimarosa, Elixirul dragostei de Donizetti), precum şi lucrări vocal-simfonice (Oratoriul de Crăciun, Patimile după Matei şi Cantata cafelei de Bach, Recviemul şi Misa Încoronării de Mozart, Misa în Do major şi Simfonia a IX-a de Beethoven, Dettinger Te Deum, Funeral Anthem for Queen Caroline şi Messiah de Händel, Nelson Messe şi Theresienmesse de Haydn, Recviemul de Fauré, Oratoriul de Crăciun de Saint-Saëns, Die erste Walpurgisnacht de Mendelssohn, Oratoriul de Paşti de Paul Constantinescu, Par ce fil d’or de Mihai Mitrea-Celarianu, Dedicaţii de Cornel Ţăranu).

Printre dirijorii cu care a colaborat, se numără Horia Andreescu, Alain Pîris (Franţa), Nicolae Moldoveanu (Elveţia), József Horváth, Radu Popa, David Crescenzi, Alexandru Lăscae, Sabin Păutza (SUA), Sascha Goetzel (Austria), Romeo Rîmbu, Cristian Brîncuşi, Gheorghe Victor Dumănescu, Adrian Morar, Cristian Sandu, Ciprian Para, Kurt Philippi, Cristian George Neagu, Dorin Frandeş. În 2003, Cristian Hodrea a participat la Festivalul „George Enescu” cu opera Oreste-Oedip de Cornel Ţăranu, care a fost prezentată apoi, în 2007, la Opera Română din Cluj.

Petru Burcă a fost student al lui Gheorghe Roşu la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, iar ulterior a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Gabriela Cegolea şi Mariana Nicolesco.

A susţinut rPetru Burcaecitaluri, concerte de arii şi lieduri şi a interpretat roluri de operă la Opera Naţională Română Cluj, Filarmonica „Transilvania”, Opera Naţională Bucureşti, Filarmonicile din Craiova, Iaşi, Arad şi Botoşani, Opera Naţională Timişoara, Teatrul de Operă şi Operetă Craiova, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Muzeul de Artă şi Muzeul Etnografic din Cluj, Bastionul Croitorilor din Braşov, Opera din Constanţa. A efectuat turnee artistice în Anglia, Germania, Elveţia, Austria, Luxemburg, Italia, Spania, Franţa, Cehia, Ungaria, Olanda, Belgia, Suedia, Grecia, Turcia şi Coreea de Sud.

În repertoriul de operă şi operetă al lui Petru Burcă se regăsesc roluri din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Flautul fermecat, Răpirea din Serai, Căsătoria secretă, Bărbierul din Sevilla, Cenuşăreasa, Don Pasquale, Boema, Tosca, Turandot, Gianni Schicchi, Carmen, Bal mascat, Rigoletto, Trubadurul, Don Carlo, Falstaff, Aida, Forţa destinului, Liliacul, Werther, The Rake’s Progress, Candide, My fair lady, Moara lui Călifar, Cîntăreaţa cheală, Secretul lui Don Giovanni. Din repertoriul vocal-simfonic, Petre Burcă a interpretat Matthäus-Passion de Bach, Messe de Minuit de Charpentier, Misa Încoronării, Recviem şi Misa în do minor de Mozart, Simfonia a IX-a de Beethoven, Petite Messe Solennelle şi Stabat Mater de Rossini, Ein Deutsches Requiem de Brahms şi Patimile după Matei de Hans Peter Türk.

Beniamin Pop s-a născut la Bistriţa, în 1991. Începînd cu clasele primare a studiat pianul, iar mai tîrziu, în liceu, a început să studieze canto clasic. Premiile obţinute în timpul liceului l-au încurajat să dea admitere la AcademiaBeniamin Pop de Muzică „Gheorghe Dima”, pe care a absolvit-o în anul 2014 la clasa conf. univ. Marius Vlad Budoiu. În prezent este masterand la aceeaşi instituţie. Pe parcursul studenţiei a obţinut premii la Concursul Naţional de Lied de la Braşov şi la Concursul „Ionel Perlea” de la Slobozia. În anul 2012 devine artist liric al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar din 2014 este angajat la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, unde susţine numeroase spectacole ca solist. Începînd cu stagiunea 2016-2017, Beniamin Pop va activa ca solist al studioului de operă din cadrul Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.