Concert vocal-simfonic extraordinar Joseph Haydn: Die SCHÖPFUNG (Creaţiunea)

szm haydn schopfung posterrUn concert vocal-simfonic extraordinar va avea loc vineri, 22 iulie a.c., de la ora 19, la Biserica Sfântul Mihail din Cluj.-Napoca, ocazie cu care vor evolua corurile reunite din Hittfeld Germania şi ale bisericii Sfântul Mihail, precum şi orchestra Sfânta Cecilia. Va fi interpretată una din capodoperele literaturii muzicale universale – Oratoriul Creaţiunea de Joseph Haydn. Cu prilejul acestui concert, organizatorii doresc să onoreze amintirea soţilor Mihály şi Gabriella Guttman, (la 90 de ani de la naştere), pentru contribuţia lor la viaţa muzicală clujeană.

În cadrul concertului, peste 100 de muzicieni vor interpreta acest opus compus pentru cor, solişti şi orchestră. Cei trei arhangeli vor fi întruchipaţi de Julia Güter (Germania) – Gabriel, Pataki Adorján – Uriel şi Sándor Csaba – Raphael, iar personajul Adam va fi interpretat de clujeanul Marius Adam, totodată şi dirijorul corului Hittfeld din Germania. Concertmaestru va fi Vincze-Dallos Csilla, iar la pupitrul dirijoral se va afla Potyó István.

Încă de când a scultat Messiah de Haendel, Haydn s-a hotărât să scrie şi el un oratoriu. „Creaţiunea” încununează astfel opera compozitorului cu un nimb de flăcări şi de glorie. Lucrarea, de proporţii monumentale, descrie primii zori ai omenirii aşa cum sunt ei ilustraţi în Geneză. Vorbind despre momentul deciziei sale de a se apropia de acest subiect enorm, muzicianul mărturiseşte: „O voce lăuntrică mi-a şoptit: „Sunt atât de puţini oameni fericiţi sau mulţumiţi în această lume; poate că strădania ta va aduce pacea şi liniştea tuturor celor încovoiaţi de griji şi împovăraţi de ziua de mâine”. Având la bază textul biblic şi „Paradisul pierdut” de John Milton, această capodoperă ne poartă pas cu pas de-a lungul celor şapte zile ale Creaţiei.

M. BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.