Concert simfonic sub bagheta dirijoarei Sarah Ioannides

Filarmonica de Stat „Transilvania” invită publicul astăzi, 15 ianuarie, începând cu ora 19, la primul concert simfonic din acest an oferit de Orchestra instituţiei, sub bagheta apreciatei dirijoare Sarah Ioannides. Pe scena Colegiului Academic va urca şi pianista de origine româno-nigeriană Rebeca Omordia, pentru a interpreta Concertul nr. 2 pentru pian de Camille Saint-Saëns. Din programul serii mai fac parte Preludiu la după-amiaza unui faun de Claude Debussy şi Pastorala de Beethoven.

Născută în Australia, Sarah Ioannides a crescut în Marea Britanie. A fost violonistă în Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii şi a studiat la Universitatea din Oxford, la Guildhall School of Music şi la Juilliard School of Music. A fost apoi bursieră a programului Fulbright, în cadrul căruia a studiat la Curtis Institute of Music în Philadelphia.

Sarah IoannidesConsiderată una dintre cele mai valoroase dirijoare ale generaţiei sale, Sarah Ioannides a fost recent numită director muzical al Tacoma Symphony Orchestra, sărbătorind în această stagiune şi zece ani de cînd ocupă aceeaşi poziţie la Spartanburg Philharmonic Orchestra. Descrisă de cotidianul New York Times ca o dirijoare cu „o putere şi autoritate incontestabile”, Sarah Ioannides s-a aflat la pupitrul a numeroase orchestre americane, ca Toledo Symphony, Rochester Philharmonic, Louisville Orchestra, Chautauqua Symphony, North Carolina Symphony, Charleston Symphony, New Haven Symphony, Brevard Music Festival, Annapolis Symphony şi New World Symphony. În afara Statelor Unite, a dirijat ansambluri ca Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National de Lyon, Gothenburg Symphony Orchestra, Orchestra Radio Flamandă, BBC Symphony Orchestra, London Sinfonietta, Orchestra Naţională a Columbiei, Daejeon Philharmonic, Wuttenbergisches Kammerorchester, Orchestra de Stat a Ciprului, Orchestra Municipală din Caracas, şi Orchestra de Tineret „Simón Bolívar”. De asemenea, s-a aflat la pupitrul celebrelor Los Angeles Symphony Orchestra şi London Symphony Orchestra, colaborînd cu Pierre Boulez şi Esa-Pekka Salonen.

Între 2002 şi 2004, Sarah Ioannides a fost dirijor asistent al Cincinnati Symphony Orchestra, condusă de Paavo Järvi, James Conlon şi Erich Kunzel, dar şi director muzical al Cincinnati Symphony Youth Orchestra. Între 2005 şi 2011, a fost director muzical al El Paso Symphony Orchestra. Susţinătoare a creaţiei contemporane, dirijoarea a prezentat peste 35 de lucrări în premieră mondială. De asemenea, s-a remarcat şi pe tărîmul producţiei de operă, colaborînd cu British Youth Opera, Philadelphia Opera Company sau Festivalul Spoleto.

Rebeca OmordiaPersonalitate puternică de o mare forţă de exprimare, Rebeca Omordia s-a născut la Craiova in 1983, avînd mama româncă şi tatăl nigerian. Printre cele mai importante colaborări se numără cea cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Weber, alături de care a concertat ca partener de muzică de cameră timp de trei ani şi care o caracterizează astfel: „Am lucrat cu o tînără pianistă excepţională numită Rebeca Omordia. Rebeca este pe jumatate româncă, pe jumătate nigeriană – cîtă forţă rezultă din această combinaţie!… Rebeca are o tehnică ce nu cunoaşte limite, dar cel mai important, ea cîntă cu o înţelegere şi o profunzime foarte rar întîlnite astăzi”.

Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (clasa Prof. dr. Dana Borşan), Rebeca Omordia a urmat un Master Socrates Erasmus la Conservatorul din Birmingham, obţinînd în 2007 o bursă de studii pre-doctorale din cadrul aceleaşi universităţi. În 2010 a cîştigat bursa ‘Ofenheim’ pentru studii post-master oferită de Trinity College, Londra (clasa Prof. Mikhail Kazakevich). Activitatea sa solistică s-a desfăşurat în mari centre culturale din Europa şi America. A concertat în săli renumite din Marea Britanie precum Wigmore Hall, Kings Place, St James Palace, Blackheath Halls şi Steinway Hall din Londra, la Town Hall şi Adrian Boult Hall din Birmingham, şi Warwick Arts Centre. A susţinut recitaluri în cadrul festivalurilor “New Generation Arts Festival”, Birmingham 2007, “Intercultural Music Festival” din St Louis, America (2013), Barnes Music Festival (2014), Bradfield Festival (2015). A cîntat în numeroase transmisiuni directe ale BBC Radio 3.

Pianista Rebeca Omordia face o frumoasă carieră internaţională punctată cu semnificative reuşite în competiţii de renume dintre care : 2005 – Semifinalistă la Concursul Internaţional “George Enescu”, Bucureşti; 2009 – Premiul “Renna Kellaway Piano Recital”, Birmingham, Anglia şi Premiul I la Concursul “Delius”, Birmingham, Anglia; 2010 – Premiul III la Concursul Internaţional “Béla Bartók”, Szeged, Ungaria. Marele premiu ‘Delius Prize ’, cîştigat în 2009 la Birmingham Conservatoire, a deschis colaborarea cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Webber, alături de care a concertat ca partner de muzică de cameră timp de trei ani în numeroase transmisiuni directe la BBC Radio 3, în faţa primului ministru Marii Britanii la 10 Downing Street, la Highgrove pentru organizaţia prinţului de Wales “Princes’ Trust” şi în săli de concert renumite precum “Wigmore Hall” şi “Kings Place” din Londra, “Lincoln Performing Arts Centre”, “Glemham Hall”, “Hawthorne Theatre”, “St Martin în the Fields London”, “Guildhal Portsmouth”, “City Museum and Arts Gallery Plymouth” şi în festivalurile “William Alwyn Festival, Southwald” şi “Barnes Music Festival London”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.