Concert extraordinar cu formaţia „Csik” din Budapesta

Peste 600 de spectatori au asistat, duminică seara, la Gherla, la o reprezentaţie de mare succes a orchestrei „Csik” din Budapesta, formaţie ce a evoluat recent şi la Cluj-Napoca, unde, la fel, a avut sală plină. De astă-dată, la Gherla oaspeţii au cântat pe o scenă amenajată în curtea noului Liceu teoretic cu limba de predare maghiară, de pe strada Fermei (ce se va inaugura oficial la 16 septembrie 2016). Se cuvin felicitări organizatorilor, Fundaţia Culturală „Téka”, gazda manifestării de excepţie, care a oferit două ore de muzică adevărată. Cei 7 membri ai formaţiei conduse de Csik János au interpretat 23 de piese de muzică populară şi uşoară, prelucrări folclorice (multe din zona noastră), primite cu aplauze de publicul aflat în acest spaţiu frumos, unde, probabil vor mai fi organizate astfel de concerte şi alte activităţi cultural-educative. Repertoriul trupei din Ungaria a mai cuprins piese instrumentale interpretate de membrii formaţiei, iar solista Majorosi Marianna pur şi simplu a uimit prin arta interpretativă şi varietatea melodiilor prezentate în uralele spectatorilor. Orchestra din Budapesta este cunoscută în toată Europa prin turneele efectuate în mai multe ţări, aceasta obţinând mari succese şi în ţara noastră. Timp de 25 de ani, de când cântă împreună, muzicanţii unguri şi-au câştigat un renume internaţional, de care s-au convins, la sfârşitul săptămânii trecute, şi gherlenii. Zeci de albume şi DVD-uri stau mărturie acestei activităţi prodigioase pusă în slujba muzicii. După cum ne-a spus conducătorul orchestrei „Csik”, în cursul lunii septembrie, în fiecare weekend, ei au concerte în aer liber, unele în capitala Ungariei sau în incinta unor castele din ţara vecină.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.