Concert de orgă și armoniu la Gherla

În municipiul Gherla continuă concertele prilejuite de Advent, apropiatele sărbători de Crăciun fiind un bun prilej de a oferi melomanilor din localitate ocazia de a savura un recital de orgă și armoniu. Un asemenea recital a susținut sâmbătă 7 decembrie invitatul clujean Fazakas Ádám Sándor.

Artistul s-a născut în 1993 la Zalău. Studiile muzicale le-a început în mod privat, după care la Liceul Vocațional de Muzică „Kodály Zoltán” din Debrecen, la secția de orgă, sub îndrumarea lui Sárosi Dániel. A continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca sub coordonarea profesorilor Ursula Philippi, Erich Türk, Amalia Erdős și Maria Abrudan. A susținut mai multe concerte în Europa. Timp de nouă ani a slujit ca organist-dirijor al Parohiei Reformate Cluj-Dâmbul Rotund. Cercetează redescoperirea istorică și muzicală a armoniumului din 2020 la Școala Doctorală a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Banciu.

Din anul 2022 activează ca profesor la Facultatea de Teologie Reformată și Arte Muzicale din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai. Cariera sa este caracterizată de o activitate artistică și pedagogică dedicată, având ca punct central pasiunea pentru muzica clasică și interpretarea instrumentală la cel mai înalt nivel. Repertoriul concertului susținut la sfârșitul săptămânii în Biserica Romano-Catolică (Franciscană) Gherla a cuprins piesele: Orga: Angster József  (1900); Johann Pachelbel (1653- 1706): Nun komm’ der Heiden Heiland; Manuscrisul lui – Josephus Fazakas Krisbacensis – manuscris (1738): Chaconne; Angelo Balladori (1865 – 1919): Canto degli Angeli; Ruzitska György (1786 – 1869) Preludium; Armoniul: Alexandre-François Debain (1859) harmonium; Alfred Lebeau (1835 – 1906): Aubade; Jacques-Nicolas Lemmens (1823-1881): Berceuse ; Arthur Van den Plas (?1890 -1910?): Messe de Noël; Alexandre Charles Fessy (1804-1856): Boléro.

Interpretarea magistrală a pieselor prezentate publicului gherlean a stârnit admirația amatorilor care au luat loc în băncile frumosului lăcaș de cult de pe strada Bobâlna. Spectatorii au avut parte de un adevărat regal muzical, un final reușit al seriei de concerte programate în această toamnă la Gherla.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut