Concert-avanpremieră deCAMERon 2012

 Asociaţia Atelierul Cameral Clujean va organiza anul acesta al doilea Festival Internaţional de Muzică de Cameră deCAMERon în perioada 5-14 noiembrie. În avanpremieră la deCAMERon, iniţiatorii oferă iubitorilor muzicii de cameră un mini-festival, care va avea loc marţi, 13 martie 2012, orele 19, la Muzeul de Artă, Sala „Tonitza”. Lucrări sau fragmente din lucrări mai mult sau mai puţin cunoscute vor putea fi urmărite în interpretarea a 22 din cei 60 de artişti care vor evolua în festivalul din noiembrie. „Atelierul nostru a îmbogăţit paleta culturală a Clujului prin organizarea de concerte şi festivaluri internaţionale de muzică de cameră de nivel mondial. Scopul acestora este ca municipiul nostru să devină obiectiv al turismului cultural şi să-şi cîştige statutul de Capitală Culturală Europeană în 2020. Intrarea la concert va fi liberă. Vă rugăm să ajutaţi munca asociaţiei noastre cu cei 2 % din impozitul Dvs. şi să completaţi cu datele Dvs. formularele ANAF 230, plasate la intrarea în sală”, a precizat, pentru FĂCLIA de Cluj, muzicianul Kostyak Elöd, iniţiatorul proiectului.

Programul va fi următorul: Haydn: Divertisment în Mi bemol major, Hob. II:39 Interpretează : Márkos Albert, Dénes Anna, Dénes Csongor, Rafael Butaru – viori, Ortenszky Gyula, Kostyák Elõd – violoncel; Vanhal: Cvartet pt. oboi şi coarde Interpretează : Gábos-Szövérdi Enikõ-oboi, Márkos Albert-vioară, Botár András-violă, Kostyák Elõd-violoncel; Pleyel: Trio pentru flaut, vioară şi violoncel în Do major, op.73. nr. 2 Interpretează : Szallós Kis Anna-flaut, Rafael Butaru-vioară, Kostyák Elõd-violoncel; Gian Carlo Menotti : Trio pentru vioară, clarinet şi pian, p. I. Interpretează: Trio Axis Mundi; Beethoven: Cvartetul de coarde în fa minor, op. 95, „Serioso” Interpretează : Cvartetul Tiberius; Anatol Vieru: Cvintet cu clarinet, p. III.-IV. Interpretează : Răzvan Poptean-clarinet, Rafael Butaru, Paul Sîrbu-viori, Cristian Suărăşan-violă, Kostyák Elõd-violoncel; Mendelssohn: Cvartet de coarde în la minor, op. 13, p. I. Interpretează: Cvartetul Arcadia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.