Concedii ieftine la munte

Prin programul „O săptămînă la munte”, în perioada 22 octombrie – 14 decembrie, românii pot petrece un sejur în staţiuni montane, la preţuri cuprinse între 158 şi 358 lei.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism au anunţat că, în cadrul programului „O săptămînă la munte”, turiştii vor plăti, pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, 158 lei pentru cazare la hotel, vilă-cabană de 2 stele, 258 lei, pentru cazare la hotel, vilă-cabană de 3 stele sau 358 lei pentru cazare la hotel, vilă de 4 stele. Pentru a beneficia de aceste tarife, durata sejurului trebuie să fie de 5 nopţi, începînd duminica şi terminînd vinerea, în perioada octombrie – decembrie 2012 (cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit).
Tarifele practicate prin acest program sînt cu 60-70% mai mici decît cele din perioada verii. Locurile vor fi vîndute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor. Pînă în prezent, prin acest program au fost puse la dispoziţie aproape 500 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că în cele nouă serii circa 4.500 de persoane vor putea să petreacă o săptămînă la munte.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.