Concedii ceva mai ieftine prin „Litoralul pentru toţi”

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, începând din 22 mai, în programul social „Litoralul pentru toţi”.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Programul se va derula până în 19 iunie.
Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte. Pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/ noapte/ persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.
Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 40 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc are în componenţă societăţi comerciale din turism, majoritatea cu capital românesc, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut