Competiție de schi incitantă și plină de neprevăzut pe Muntele Vlădeasa

Cupa Vlădeasa la schi alpinism și schi de tură, descrisă de reprezentanții Consiliului Județean Cluj una dintre cele mai incitante și pline de neprevăzut competiții”, s-a desfășurat sâmbăta trecută, 10 februarie 2024, deși vremea a fost extrem de capricioasă și a dat bătăi de cap organizatorilor.

Ploaie toată noapte înainte de concurs în zona startului, amânat jumătate de oră și mutat mai sus, ca să fie pe zăpadă. Iar sus era zăpadă. Organizatorii au refăcut urmele de pe traseu în dimineața concursului începând de la ora 6:00 căci o zăpadă căzută mai sus, în zona crestei, le-a acoperit.”, au spus aceleași surse.

Aflată la cea de a VI-a ediție, competiția sportivă „Cupa Vlădeasa a adus la schiat pe Muntele Vlădeasa actuali dar și foști campioni naționali ai României. În afară de sportivii profesioniști, la schi pe zăpada de pe Muntele Vlădeasa s-au întrecut și amatori. Mai mult, spiritul de competiție a provocat schiori de toate vârstele, cu categorii de la under 16 la Master 50+. Astfel, după cum au precizat sursele citate, la concursul de pe Muntele Vlădeasa au fost concurenți între ale căror date de naștere au existat chiar și diferențe de o jumătate de veac, cel mai tânăr participant la concurs a avut 13 ani, cel mai în vârstă având 63 de ani.

În condițiile unei vremi cu temperaturi și fenomene meteo nefavorabile, organizatorii Cupei Vlădeasa s-au mobilizat excelent. „O organizare exemplară în condițiile date, proba de schi alpinism, circa 16 km cu o diferență de nivel pozitivă cumulată de aproximativ 1550 metri, reprezintă etapă a Cupei României la Schi Alpinism Individual desfășurată sub egida Federației Române de Alpinism și Escaladă – FRAE.”, au afirmat sursele amintite. Potrivit acelorași surse, una dintre cele mai incitante și pline de neprevăzut competiții”, Cupa Vlădeasa, s-a evidențiat și prin corectitudinea respectării regulilor din domeniul acestui sport, marcarea traseelor, delimitarea zonelor de tranziții, sistemul de penalizări și arbitrajul fiind implementate conform standardelor internaționale în domeniu. De asemenea, atmosfera în cadrul competiției a fost întreținută de „o mare de voluntari neobosiți și sponsori generoși, gulaș excelent, ceai cald și băuturi energizante în permanență.

Iată și o parte a clasamentului făcut public de organizatorii competiției. La categoria Ski Alpinism Masculin s-au evidențiat: locul I – Preda Andrei Gabriel, Locul II – Mitrică Leonard și locul III Manea Silviu, iar la categoria Ski Alpinism Feminin primele locuri sunt ocupate de Boboc Beatrice (locul I), Roșca Maria (locul II) și Voicu Mara (locul III).

Cupa Vlădeasa la schi alpinism și schi de tură este organizată de Asociația Salvamont Vlădeasa, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj și Primăria Săcuieu.

sursă foto: pagina de socializare Cupa Vlădeasa

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut