Compania de balet din Gyõr – la Cluj-Napoca

carminaburana-companiaGyorFestivalul Internaţional de Dans Contemporan STEPS aduce la Cluj-Napoca una dintre cele mai apreciate trupe de balet contemporan din Europa. Compania de balet din Gyõr (Ungaria) va susţine, în 12 martie, începînd cu ora 19, pe scena Operei Maghiare, o reprezentaţie unică cu spectacolul „Generaţii”, o întîlnire a două coregrafii distincte, pe două dintre cele mai cunoscute partituri muzicale ale tuturor timpurilor: „Bolero” şi „Carmina Burana””.

Creată pentru Baletul de Stat din Viena în 2012, versiunea coregrafică propusă de Lukács Andras pentru Bolero-ul lui Ravel se bazează pe mişcare scenică şi nu pe acţiune sau intrigă. Interpretează 10 femei şi 10 bărbaţi, costumaţi identic, care sugerează atmosfera monumentală şi rece a unui bal grotesc. „Am încercat să creez un limbaj muzical unic, introducînd elemente aproape groteşti şi parodice de dans de societate, combinate cu elemente de dans contemporan. Prin mişcările simple şi minimaliste care se dezvoltă pe parcurs, prin creşterea numărului de dansatori, prin schimbul tot mai des al formelor din scenă, am încercat să duc această mişcare monotonă, dar tot mai intensă, la un nivel de importanţă egală cu muzica, creînd un întreg armonios”, declară Lukács András, coregraful Bolero.

Partea a doua a spectacolului, „Carmina Burana”, propune o coregrafie minimalistă, puternică prin însăşi simplitatea sa, semnată de coregraful maghiar Vamos György. Este o invocare a divinităţii materializată scenografic printr-o roată a norocului, ca simbol al profunzimii vieţii umane, cu toate tensiunile dintre un bărbat şi o femeie.

Compania de Balet din Györ este una dintre cele mai longevive şi respectate companii de dans contemporan din Europa. A fost înfiinţată în anul 1979, la teatrul Györ din Ungaria, sub conducerea lui Iván Markó, care a plecat pentru această nouă misiune de la teatrul celebrului Maurice Bejart. În cîţiva ani, compania a devenit o adevărată instituţie în lumea dansului maghiar, cu un repertoriu amplu, variind de la balet clasic la dans contemporan şi proiecte experimentale. Artiştii au avut show-uri la Scala din Milano şi la Jocurile Olimpice de la Seul, precum şi turnee în Austria, Germania, Japonia, Italia, Anglia, China, India, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Compania are anual două premiere în Gyõr, la care îşi aduc contribuţia coregrafi internaţionali de renume precum: Robert North, Libor Vaculik, Marie Brolin-Tani, Günter Pick, Robert Cohan, Alexander Schneider-Rossmy. Compania de Balet din Gyõr a primit Premiul Criticii la Festivalul Mondial de Teatru din Baltimore, în 1983.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.