Comisariatul Județean GNM, „în trecere” pe la agenții economici

Sute de acțiuni de control și amenzi de milioane de lei

Comisariatul Județean Cluj al Gărzii Naționale de Mediu (GNM) a desfășurat în primul semestru al anului curent 411 acțiuni de control la agenți economici și persoane fizice, precum și la unități administrativ teritoriale (UAT) de pe raza județului Cluj. În urma acțiunilor au fost soluționate 507 sesizări. Totodată comisarii GNM Cluj au aplicat 167 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.974.000 lei. Sancțiunile au vizat: nerespectarea regimului deșeurilor (depozitări, transport etc), neluarea măsurilor necesare, de catre agenții economici, în ceea ce privește lucrările de construire a imobilelor (șantiere), de limitare a emisiilor de pulberi (PM 2,5/PM 10), la care s-au adăugat lipsa actelor de reglementare (Autorizații de mediu, avize, acorduri,etc) sau nerealizarea măsurilor dispuse prin actele de control. GNM Cluj a înaintat Parchetului 12 sesizari penale pentru utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri fără acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, nerespectarea regimului ariilor naturale protejate, precum și pentru eliminarea deșeurilor în spații neautorizate.

Riscuri pentru sănătate

Totodată în aceasta perioadă au avut loc controale realizate în baza Planurilor de Acțiune, împreună cu structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, la mai multe obiective. Acestea au vizat verificarea gestionării deșeurilor, respectiv a vehiculelor scoase din uz (V.S.U.), a deșeurilor de material lemnos și a deșeurilor din construcții / demolări, anvelope, deșeuri menajere, vegetale etc. Acțiunile s-au finalizat cu aplicarea a 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 205.000 lei, 1 sesizare penală și 2 propuneri de suspendare a actului de reglementare (Autorizatiei de Mediu).

De pildă, în urma unei acțiuni de control ce a avut loc pe un amplasament din zona industrială a municipiului Turda, la un operator economic care desfășoară activități de colectare / valorificare deșeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic…), s-a constatat existența unor stocuri considerabile de deșeuri pe o suprafață extinsă, precum și lipsa spațiilor special amenajate pentru depozitarea deșeurilor, în condiții care să garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană și deteriorarea calității mediului. Pe același amplasament a fost identificată o abandonare de deșeuri generate de o societate cu același profil care și-a încetat activitatea. Pentru neconformitățile constatate au fost stabilite măsuri corective și s-au aplicat sanctiuni contravenționale în valoare totală de 100. 000 lei. Aspectele constatate raman în atenția GNM Comisariatul Județean Cluj și vor face obiectul unor verificări ulterioare.

Impactul asupra mediului se sanționează drastic

Garda Națională de mediu este instituția guvernamentală din România, subordonată Ministerului Mediului, responsabilă cu inspecția și controlul respectării legislației de mediu, prevenirea poluării și aplicarea de sancțiuni. Acționează prin comisariate județene și folosește tehnologii moderne, precum dronele achiziționate prin PNRR, pentru monitorizarea zonelor cu risc, inclusiv arderea ilegală a deșeurilor. Principalele funcții și atribuțiuni sunt: Control și Inspecție – Verifică activitățile cu impact asupra mediului (apă, aer, sol, biodiversitate); aplică amenzi contravenționale, poate suspenda sau sista activitatea firmelor care încalcă normele, și poate face plângeri penale; combate arderile ilegale de deșeuri, gestionarea substanțelor periculoase și verificarea modului de gestionare a deșeurilor. În privința probațiunilor, filmările și datele de la drone sunt folosite ca probe în dosarele de mediu. Orice cetățean poate depune o sesizare la comisariatul județean dacă identifică o problemă de mediu (poluare, depozitări ilegale de deșeuri).

B.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.