Comemorarea victimelor de la „Colectiv”, în municipiul Gherla

Municipiul Gherla nu putea lipsi de pe harta localităţilor unde oamenii au aprins o lumînare în memoria morţilor de la Bucureşti. În fiecare seară, grupuri de tineri şi bătrîni s-au deplasat la Monumentul Eroilor din centrul oraşului, unde în faţa catedralei Armeneşti au aprins luminări şi au depus flori în memoria victimelor exploziei din clubul bucureştean.

Dacă în prima zi au fost doar 10 gherleni în Piaţa Libertăţii, în perioada următoare au apărut deja grupuri de 70-80 de tineri. Printre ei am văzut şi elevi din şcolile oraşului. Aici amintim iniţiativa profesoarei de istorie de la Şcoala Gimnazială nr. 1, Mihaela Kezdi, care după ce, de Ziua Morţilor, a aprins lumînări cu copiii claselor a VII-a şi VIII-a la mormîntul eroilor din cele două cimitire din vecinătatea Penitenciarului, au păstrat cîteva momente de reculegere şi în memoria decedaţilor din Capitală.

Remarcăm decenţa şi disciplina civică a cetăţenilor municipiului Gherla în atitudinea şi comportarea lor la diferite evenimente şi manifestări cultural-sportive desfăşurate zilele trecute, unde s-au ţinut momente de reculegere în memoria victimelor accidentului de la Bucureşti. Un gest caracteristic, de altfel, populaţiei urbei de pe Someş, conectată la aceste zile de doliu prin compasiune şi  tristeţe.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.