Combaterea cerşetoriei la Gherla

Cum se întîmplă şi în alte oraşe (dar, mai nou, şi în mediul rural), cerşetoria, din păcate, ia amploare în municipiul Gherla. Mai ales duminica, în faţa bisericilor copiii străzii mişună într-un mod alarmant.

Pentru a pune capăt acestui fenomen, sub sloganul „Copiii au dreptul la o copilărie fericită”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla a organizat, la mijlocul acestei săptămîni, în plin centrul urbei, o amplă campanie de combatere a cerşetoriei şi exploatare a copiilor pe raza oraşului de pe Someş.

Cu acest prilej, lucrătorii de la DGASPC Cluj, însoţiţi şi sprijiniţi de voluntari, au instalat în Piaţa Libertăţii un stand, unde prin afişe şi pliante pe această temă au dorit să tragă un semnal de alarmă cetăţenilor care au obiceiul cotidian de a da bani copiilor (majoritatea romi) care cerşesc. Ei s-au deplasat şi pe locurile pe unde, de obicei, se postează aceşti copii şi au împărţit trecătorilor materiale informative cu privire la acest fenomen social care nu ne face cinste.

Locuitorii municipiului Gherla care au contact cu copiii care cerşesc au ocazia de a suna la telefonul gratuit 983, iar în cazuri deosebite, o echipă formată din specialişti poate interveni pentru a opri exploatarea copiilor. Totodată, această echipă va lua şi măsurile de integrare a lor în programe sociale specifice.

Acţiunea de la Gherla (deosebit de reuşită şi eficientă) a fost sprijinită şi susţinută de primarul municipiului, Marius Sabo şi de viceprimarul Ioan Neselean, ambii direct interesaţi de combaterea fenomenului. Deja s-au şi luat măsurile de rigoare, în fiecare duminică, în preajma lăcaşurilor de cult, gardienii publici monitorizînd situaţia cerşetorilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.