Colocviu internaţional „Familia în viaţa Bisericii”


Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

Facultatea de Teologie Greco-Catolică a UBB organizează la Cluj-Napoca, în perioada 8-11 noiembrie, colocviul internaţional „Familia în viaţa Bisericii”.

Programul presupune douăsprezece conferinţe, organizate pe trei secţiuni: una cu caracter introductiv, o a doua pe tema educaţiei şi o a treia atingînd mai cu seamă aspecte pastorale. Tematica propusă priveşte: sensul şi semnificaţia iubirii, căsătoriei şi familiei; provocările actuale în sfera educaţiei (de la aspecte psihologice, la influenţa noilor tehnologii), respectiv în cea a transmiterii învăţăturii Bisericii însăşi în domeniul matrimonial; dificultăţile în domeniul pastoraţiei familiei, dar şi chemarea comunităţii ecleziale la a susţine familia în condiţiile socio-economice actuale.

Conferinţele vor avea loc joi, 8 noiembrie, între orele 15.30-19.00, respectiv în zilele de 9-10 noiembrie între orele 16.00-19.00, în sala Ferdinand a Facultăţii de Istorie şi Filozofie (str. Napoca 11) şi vor fi susţinute de o serie de personalităţi din domeniul teologic, dar şi al ştiinţelor educaţiei, economiei politice, asistenţei sociale, în multe cazuri dascăli la prestigioase universităţi din Italia sau din România (părintele Antonio Maria Sicari OCD, fondator al Mişcării ecleziale carmelitane şi consultor al Congregaţiei pentru cler, membru al redacţiei Communio; sora Caterina Cangià OSDB, profesor la Universitatea pontificală saleziană şi LUMSA – Roma; Leonardo Becchetti, profesor de economie politică la Universitatea Tor Vergata din Roma, membru a diverse asociaţii şi comitete militînd pentru iniţiative economice responsabile şi etice, consultor al comisiei vaticane pentru Dreptate şi pace, preşedinte al Comunităţii pentru viaţă creştină şi al Ligii misionare studenţeşti Italia; Antonio Bellingreri, profesor de pedagogie generală şi socială la Universitatea Palermo, membru al Mişcării ecleziale carmelitane; părintele José Noriega, profesor de teologie morală specială şi vice-rector la Instititutul pontifical Ioan Paul al II-lea din Roma, superior general al Ucenicilor Inimilor lui Isus şi a Mariei; Nicoleta Neamţu, conferenţiar la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială; părintele Jean-Yves Brachet OP, profesor la Instititutul Teologic Internaţional Trumau, fost profesor asociat al Facultăţii de Teologie greco-catolică; părintele Cristian Langa, profesor asociat la Facultatea de Teologie greco-catolică şi formator la Institutul Ioan Evanghelistul, Cluj; Călin Săplăcan, titularul catedrei de teologie morală a Facultăţii de Teologie greco-catolică a Universităţii „Babeş-Bolyai” ş.a.).

„Pornind însă de la convingerea că nu există reflecţie teologică fără aplicaţii pastorale, formula colocviului internaţional «Familia în viaţa Bisericii» nu se opreşte la aceste conferinţe, ci creează un context de dialog între cei care le susţin şi o serie de persoane implicate în pastoraţia familiei, dar şi în domeniul social-caritabil, socio-educativ ori media, în cadrul unor ateliere de lucru. Aici urmează a se dezbate şi aprofunda în grup restrîns problemele puse în discuţie în cadrul conferinţelor, dar şi o serie de alte provocări cu care se confruntă participanţii la aceste întîlniri de lucru în munca lor: importanţa pregătirii pentru căsătorie, valoarea trupului şi a sexualităţii, «alergia» la căsătorie în noul cadru cultural, simpla cerere formalistă a sacramentului, insuficienta înţelegere a angajamentului căsătoriei – în cadrul unui prim atelier intitulat  «Căsătoria în umbre şi lumini»; educaţia azi, provocările şi oportunităţile în domeniul educativ, morala conjugală azi – în cadrul atelierului denumit «Riscul eductiv»; dificultăţi ale familiei azi, oportunităţi de susţinere a familiei în cadrul comunităţii bisericeşti, exemple de bune practici şi posibile iniţiative în domeniul social – pentru un ultim atelier sub titlul «Familia în inima Bisericii»” – au anunţat organizatorii.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea (Roma), sub patronajul Episcopiei Române Unite de Cluj-Gherla.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.