Colinde din „lada de zestre a satului someşean”

Colinde-zestre-1Cercul Militar din Dej a fost miercuri, 16 decembrie, gazda celei de a V-a ediţii a „Concertului de colinde şi obiceiuri tradiţionale” organizat de Despărţămîntul „Dr. Teodor Mihali” al ASTRA, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” şi cercurile astriste din comunele someşene.

Desfăşurat ca activitate a proiectului „Din lada de zestre a satului someşean”, coordonat de profesorul Viorel Lăcătuş de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” şi derulat în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, concertul a fost deschis de ec. dr. Radu Gavrilă, Colinde-zestre-5Colinde-zestre-4preşedintele Astrei dejene, şi a continuat cu prezenţa pe scenă a colindătorilor de la: Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” (coordonatori, profesoarele Ioana Sîncrăianu și Daniela Petrescu), Liceul Tehnologic „Someș” Dej (dirijor, prof. Daniel Dascălu), Școala Gimnazială Chiuiești, reunind elevi din Chiuieşti, Strîmbu şi Huta (coordonatori, profesoarele Andra Georgiu, Domnica Dolhăscu și Mariana Georgiu), Școala Gimnazială Vad (coordonatori, Colinde-zestre-2profesoarele Aurelia Boian și Ana Covaciu), Şcoala Gimnazială Căşeiu (coordonatori, Anca Boldor și Alina Ștețco, de la Centrul Turistic Căşeiu) şi Liceul Tehnologic Nr. 1 Gîlgău (coordonatori, profesorii Susana Șomcutean, Augustin-Ioan Șomcutean, Ionuț Vaida, Petronela-Mihaela Vaida și Laura-Ana Chiroban).

Decorul viu şi colorat, din care nu a lipsit o ladă de zestre veche din 1890, frumuseţea costumelor populare şi frumuseţea colindelor autentice au încîntat publicul, în rîndurile căruia s-auu aflat primarul Costan Morar şi viceprimarul Aurelian Mureşan, directori de şcoală, Colinde-zestre-3elevi şi cadre didactice.

Înmînarea unor diplome de participare elevilor şi profesorilor care i-au pregătit, dar şi darurile care au răsplătit prestaţia elevilor au constituit alte cîteva momente menite să întărească atmosfera festivă a întregii manifestări, completată cu o expoziţie foto-documentară dedicată oamenilor şi locurilor din arealul fostului judeţ Someş.

Prin urmare, alăturîndu-ne colindătorilor, în încheiere nu ne rămîne decît să spunem şi noi: „Să rămîneţi sănătoşi, / Sănătoşi şi bucuroşi, / C-am ajuns ziua cea sfîntă / Cînd colindele se cîntă / Sărbătoarea lui Hristos / Să vă fie de folos!”

Să ne fie cu folos!

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.