Colectă pentru oamenii nevoiaşi

Am intrat în Luna Cadourilor, cum se mai numeşte luna decembrie. Peste tot se organizează diferite acţiuni caritabile.

La începutul postului „Naşterii Domnului”, credincioşii parohiei Cutca (comuna Sînmărtin), Protopopiatul Gherla, au fost aproape de cei nevoiaşi. Întreaga comunitate, alături de preotul lor paroh  Dacian Pop şi prin implicarea părintelui protopop Paul Isip, a participat la o colectă pentru cantina socială „Sfînta Muceniţă Filofteia” din Bistriţa.

S-au strîns peste 700 de kilograme de legume şi alimente, produse care au fost duse, zilele trecute de părintele Dacian Pop, delegatul protopopiatului Gherla, la sediul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” din  municipiul Bistriţa. Un gest umanitar, de care, în mod sigur, se bucură locatarii instituţiei de ocrotire socială din judeţul vecin.

Astfel, prin sprijinul Biroului de asistenţă socială din protopopiatul Gherla, dar şi prin bunăvoinţa şi implicarea credincioşilor din parohia Cutca, oamenii nevoiaşi din Bistriţa vor avea o masă îmbelşugată cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

Nu lipsesc aceste acţiuni caritabile nici în municipiul Gherla, unde şi Emmanuel Ministries România (preşedinte, pastorul Cornel Fedor) a organizat în ultima perioadă mai multe deplasări în satele din împrejurimile oraşului, distribuind săracilor pachete cu alimente şi haine. Aceste acţiuni vor fi continuate şi în perioada următoare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.