Colectă pentru Fondul Central Misionar la Duminica Ortodoxiei

Criza spirituală şi criza economică de astăzi reprezintă pietre de încercare şi durere pentru foarte mulţi semeni ai noştri. Vedem din ce în ce mai mulţi săraci, bătrîni, orfani, văduve, copii abandonaţi, familii destrămate care caută sprijin şi îşi pun nădejdea în Biserică. Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi – spunea Sfîntul Ioan Gură de Aur, tălmăcind Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi. De aceea – zice el – caută mila lui Dumnezeu prin milostenia faţă de săraci, căci fără milostenie nu poţi intra în Împărăţia cerurilor. Prin milostenie ne dovedim toţi un trup, ne simţim în unitate, în comuniune, depăşim ceea ce în mod obişnuit acordăm numai fraţilor, rudelor, vecinilor, urcînd pînă la transformarea tuturor în rudenii spirituale – se arată în Pastorala Sfîntului Sinod la Duminica Ortodoxiei (4 martie 2012).

Sfîntul Sinod al BOR roagă şi în acelaşi timp îndeamnă credincioşii să contribuie, „fiecare după puterea şi inima sa”, la colecta pentru Fondul Central Misionar. „Cînd oferiţi un ban din prisosul ori puţinul dumneavoastră, să aveţi în minte cuvintele Sfîntului Apostol Pavel care zice: «Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bunăvoie» (2 Corinteni 9, 7)” –îndeamnă Sfîntului Sinod.

Un comunicat al Patriarhiei Române reaminteşte credincioşilor că prima duminică din Postul Sfintelor Paşti (anul acesta – 4 martie) a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol, în anul 843, ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra iconoclasmului, erezie care susţinea că sfintele icoane nu trebuie cinstite. Potrivit hotărîrii Sfîntului Sinod, în Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate se organizează colecta în bani pentru Fondul Central Misionar, destinat lucrării misionare a Bisericii şi ajutorării celor aflaţi în lipsuri şi suferinţe.

„Credinţa în Dumnezeu şi iubirea de aproapele reprezintă cele două vîsle care ajută sufletul nostru să înainteze pe luciul apelor vieţii duhovniceşti şi spre suferinţele oamenilor care se zbat în nevoi. Nu poate exista cu adevărat credinţă vie fără iubire milostivă şi iubire milostivă fără credinţă vie – spunea vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, cel care a rînduit ca Duminica Ortodoxiei să fie ziua în care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar, fond destinat lucrării misionare a Bisericii şi ajutorării celor aflaţi în lipsuri şi suferinţe” se mai arată în Pastorata Sfîntului Sinod.

Colecta pentru Fondul Central Misionar se va desfăşura pînă în ziua de duminică, 25 martie.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.