Codex Aureus, Filiala ”Batthyaneum” a Bibliotecii Naționale a României

”Codex Aureus” are statutul unei piese de patrimoniu excepționale și face parte din inestimabila colecție de manuscrise medievale ale Filialei ”Batthyaneum” din Alba-Iulia a Bibliotecii Naționale a României. În fondul patrimonial ”Batthyaneum” sunt în jur de 116.000 de unităţi bibliografice, respectiv 1.778 de manuscrise din secolul al IX-lea; 300 de codice medievale (reprezentând 80% din cele existente în țara noastră); 571 de incunabule (cărți tipărite înainte de anul 1500) şi 24.000 de cărţi vechi din secolele XV-XVIII.

Pentru conservarea în cele mai bune condiții a operelor unicat, Biblioteca ”Batthyaneum” are un regim special de funcționare, accesul fiind permis în mod excepțional cercetătorilor în vederea efectuării studiilor științifice. Ocazional, instituția invită publicul să viziteze expoziții tematice deschise pe o durată limitată. Vineri, 30 iunie, la Biblioteca ”Batthyaneum” a fost organizată impecabil Ziua Porților Deschise. Un public avizat s-a putut bucura de atmosfera remarcabilă a acestui loc magistral al culturii europene și de explicațiile unui profesionist de excepție, Cătălin Mladin, șeful Biroului Colecții de Bibliotecă.

Scris cu cerneală tratată cu pulberi de aur și de argint, pe pergament de piele, în jurul anului 810, la Curtea din Aachen a împăratului Carol cel Mare, apoi donat Mănăstirii din Lorsch (Germania), ”Codex Aureus”, cunoscut și sub titlul ”Evangheliarul din Lorsch”, este dovada deplină a modului impecabil în care se lucra într-o scriptoria imperială, care avea misiunea de a transcrie în formă artistică cărțile religioase.  În evidența Mănăstirii din Lorch, ”Codex Aureus” a fost înregistrat cu denumirea ”Evanghelium pictum cum auro habens tabulas eburneas – Evanghelie pictată cu aur având legătură din tăblițe de fildeș”. În anul 1555, principele Frederic de Hessen a transferat manuscrisul de la Mănăstirea din Lorsch la Biblioteca imperială din Heidelberg. ”Codex Aureus” cuprinde cele patru Evanghelii, fiecare dintre cei patru autori – Matei, Marcu, Luca și Ioan (ordine -tip, practicată și în vremea lui Carol cel Mare) fiind prezentat într-o imagine iconică, realizată în formula consacrată a portretului spiritual medieval. Textul codicelui este scris pe două coloane încadrate în chenare.

În timpul Războiului religios de 30 de ani (1618-1648) – desfășurat în Sfântul Imperiu Romano-Germanic, cu imense pagube economice, foamete și epidemii -, soldați cu comportament barbar au jefuit, în 1622, Biblioteca din Heidelberg, unde se afla și ”Codex Aureus”. Prădătorii au rupt în două prețiosul manuscris și au desprins coperțile de fildeș, ca să vândă cât mai profitabil toate cele patru părți ale operei dezmembrate. Prima jumătate a manuscrisului, cea mai valoroasă datorită impresionantelor ilustrații, a ajuns, ani mai târziu, în posesia cardinalului Christoph Bartholomäus Anton Migazzi (1714-1803), originar din Trento (Italia), promovat în 1747 în arhidioceza capitalei Austriei. Migazzi a vândut partea din manuscris, la Viena, în 1785, episcopului de Alba-Iulia, Ignat Batthyani. Acesta a donat biblioteca sa, denumită ulterior Biblioteca ”Batthyaneum”, la 31 iulie 1798, Provinciei Transilvania, spre beneficiul tuturor locuitorilor provinciei, fără distincție de origine etnică, și Bisericii Catolice. Așadar, prima parte a manuscrisului iluminat se află la Biblioteca ”Batthyaneum” din Alba-Iulia, în sala specială în care e păstrată fiind în permanență monitorizate condițiile de conservare specifice. A doua parte a operei se află în fondul Bibliotecii Vaticanului, sub un clopot de sticlă, la temperatură constantă și securizat cu sisteme de alarmă. Cele două coperți de fildeș se află, prima la British Museum din Londra, iar cea de-a doua la Museum Sacro din Roma.

Întreg manuscrisul ”Codex Aureus” este decorat, minuțios, cu motive vegetale și geometrice, dar și cu un veritabil repertoriu ornitologic. Cele 101 file de text (202 pagini) de la ”Batthyaneum” impresionează prin superbe execuţii tehnice. Chenarele policrome, ori arcurile ornamentale denotă abilități în combinarea armonioasă a formelor care împodobesc cu prisosință fiecare filă și în jocul plăcut al culorilor complementare roșu-verde, galben-violet și albastru-orange. Desenul este precis, condus de o mână sigură, care nu ezită în trasarea elementelor geometrice ori vegetale.

O singură filă din ”Codex Aureus”, din Evanghelia lui Marcu, a fost corectată de artistul din scriptoria Școlii Palatine din Aachen, care a uitat un rând și l-a intercalat ulterior în text, cu o minoră afectare estetică (imaginea de mai sus) Specialiștii care au comparat cele două părți ale manuscrisului au evidențiat că prima jumătate a acestuia, cea de la Biblioteca ”Batthyaneum”, este decorată mai ingenios și mai atractiv decât jumătatea aflată la Vatican, care reproduce, în parte, modele bizantine.

*** Primul rege european care și-a transformat palatul într-un important centru de studii, invitând renumiți intelectuali ai timpului și oferindu-le găzduire și sprijin, a fost Carol cel Mare (742-814), rege al francilor din anul 768 până la moarte, fondator al Imperiului Carolingian, uns împărat al Sacrului Imperiu Romano-Germanic, la Roma, în ziua de Crăciun a anului 800, de către Papa Leon al III-lea. Mantia albastră și faimoasa spadă ”Joyeuse” ale împăratului sunt considerate și azi obiecte de cult de către francezi.  La curtea imperială din Aachen (în franceză – Aix-la-Chapelle) a fost fondată Școala Palatină, în care erau studiate gramatica, retorica, greaca, muzica și scrierea caligrafică. Împăratul a organizat, la Aachen, și apoi în imperiu, ateliere de transcriere în formă artistică a cărților religioase și juridice – scriptoria si armaria. În scriptoria a fost creată ”minuscula carolingiană”, o alternativă la majusculele folosite în textele latine. După ce Alcuin a fost ridicat la rangul de episcop de Tours, în 796, coordonarea Școlii din Aachen a fost încredințată lui Eginhard, istoricul oficial al Curții, biograful oficial al împăratului Carol cel Mare. Lucrarea ”Vita et gesta Caroli Magni – Viața și faptele lui Carol cel Mare” a fost redactată de Eginhard în jurul anului 830. Au contribuit la prestigiul Școlii Palatine din Aachen: coordonatorul școlii, Alcuin, diacon venit din York; Adalhard, abatele de Corbie, canonizat în anul 1026; Petru, gramatician venit din Pisa; Paul Diaconul, cărturar venit din Italia longobardă; istoricul Eginhard. ”Codex Aureus” sau ”Evangheliarul din Lorsch” a fost inclus între realizările ”Grupului Ada” (denumire convențională), cu remarcabile manuscrise iluminate și lucrări în fildeș ale perioadei carolingiene, printre care: ”Codex Aureus Harley” sau ”Evangheliile Harley”, lucrat în jurul anului 800 (azi, la Londra, la British Library, Harley); ”Evangheliarul Saint-Médard de Soissons”, lucrat în jurul anului 800 (azi, la Paris, Biblioteca Națională a Franței”; ”Evanghelia Saint-Riquier”, lucrată în jurul anilor 794-800, cu colorit în întregime violet (azi, la Abberville, Biblioteca Municipală); ”Psaltirea Dagulf”, lucrată în jurul anului 795 (azi, la Viena, Biblioteca Națională a Austriei); ”Evanghelia Saint Martin des Champs”, lucrată în jurul anilor 783-795 (azi, la Paris, Biblioteca Arsenal); ”Evanghelia Ada”, lucrată în jurul anilor 790-800 (azi, la Trier, Biblioteca de Stat).

În vara anului 1998, un ignorant, Radu Vasile, aflat în fruntea Guvernului României, și interesatul Gyorgy Tokay, ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţile naţionale, au semnat, cu de la sine putere, fără să consulte anterior specialiștii din mediul academic, o abuzivă ordonanţă de urgenţă nr.13/1998, care viza o ”retrocedare” a Bibliotecii ”Battyaneum”, proprietate publică a Statului Român, bun referențial al patrimoniului național, către minoritatea maghiară. Biblioteca este, din anul 1920, conform celor consfințite prin Tratatul de la Trianon, proprietate exclusivă a Statului Român, prin urmare nu poate fi ”retrocedată”. Alți doi mediocri, Doru Ioan Tărăcilă (vicepreședinte al Senatului) și Viorel Hrebenciuc (Camera Deputaţilor) – politician penal, au patronat, după cinci ani, prin Legea nr. 458/12 noiembrie 2003, încuvințarea raptului consemnat în ordonanța nr.13/1998. Acest act neconstituțional a iscat un imens scandal și o suită de acțiuni în justiție. În cele din urmă, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că patrimoniul național este intangibil și nu i se poate modifica statutul special printr-o abuzivă ordonanță de urgență guvernamentală, emisă fără o obligatorie consultare a românilor, printr-un referendum.

Carmen FĂRCAȘIU