Cocalarul căpătuit

Din păcate, nu e un ins, este un fenomen. Şi încă unul greţos, arţăgos, nesănătos, periculos.
Îl vedeţi doar. E plin de banii lui sau ai lui Tăticu’ şi totul i se cuvine desigur, absolut totul. Căci el, doar, este şmecherul şmecherilor, e cel mai cel, e chiar buricul Lumii.
Îl întîlnim la oraş, chiar şi la sat, căci şi satul românesc, din păcate, se confruntă cu mari probleme.

Ce face Cocalarul căpătuit? Afaceri! „Nu te interesează de care!” – îţi zice şi cu asta te-a lămurit, nu? Mai ales că zîmbeşte şui, ultraîncîntat de sine şi de şmecheriile sale înalte. Banii îi dau o senzaţie de putere nemaipomenită, se simte mare, măreţ, titan, zmeul zmeilor, Lumea întreagă trebuie, obligatoriu, să fie la picioarele lui. Chestia asta îl face să fie foarte arogant, obraznic chiar, vulgar şi batjocoritor fireşte cu cei care au mai puţini bani ca şi el.

E foarte uşor de recunoscut. Se îmbracă cu „ţoale” scumpe (aşa şi zice!), are maşini de fiţe (aşa şi zice!), îşi cumpără tot felul de aparate – bijuterii – zorzoane – ceasuri „beton” (aşa şi zice!), terenuri, case, apartamente etc. etc. Despre conturi prin cele bănci – tăcere deplină, deşi îl pişcă la limbă de cum s-ar lăuda. Ascultă muzică foarte tare, ce mai, la maximum maximorum, şi asta nu că aşa i-ar plăcea, dar trebuie să se audă, să se vadă, să iasă în evidenţă cumva, să-şi exaspereze semenii, pleznindu-le timpanul şi neuronul şi dîndu-le cu tifla.

Nici o oprelişte nu-i stă în cale, nici măcar legea! Căci s-a obişnuit s-o calce, s-o întindă gumilastic, să cumpere în dreapta, în stînga, trepăduşii mici, mijlocii sau chiar mari, după cum se vede seară de seară la TV. Şi-a permis, fiindcă i s-a permis! E drept că o vreme, dar curăţenia mare încă nu-i gata.

Cocalarul căpătuit nu e doar om de afaceri, îl găseşti în diverse profesii, unde încearcă „în stil propriu” „căpătuiala” după cum îl duce mintea, caracterul şi viciile. Cînd s-a mai pomenit ca un profesor să-şi facă amantă din eleva sa? Sau să ceară şpagă de la părinţii copiilor pentru o notă de trecere?

Cocalarul căpătuit ajuns într-un post cheie graţie „telefonului greu”, şpăgii sau diferitelor interese, „taie şi spînzură”, că la altceva nu se pricepe şi, uite-aşa, se duc de rîpă instituţii întregi, de mai mare păcatul!

Cocalarul căpătuit îşi deranjează vecinii, colegii, subalternii fără pic de ruşine, călcînd orice reguli, căci e lipsit total de bun simţ elementar, de cel civic nici nu poate fi vorba!
Homo homini lupus – zice, preluînd nu doar fiindcă-i la modă, expresia latină, dar chiar e convins de asta, drept pentru care face exact ca un animal. L-am auzit behăind şi un alt motto. „Decît să plîngă Mama mea, mai bine să plîngă Mama lui!” – asta însemnînd în accepţia sa „Scapă cine poate!”, „După mine potopul!” şi alte din astea.

Doamne, unde s-a ajuns!
Desigur, unii vor spune că nu banu-i de vină, ci non-educaţia. Dar necazul este că ăstora cu bani foarte mulţi nu le pasă de educaţie fix deloc! Am exemple cunoscute, concrete, cu duiumul! Şi ce-i dacă şi-au făcut rost de licenţe – masterate – doctorate? Tot incompetenţi sînt! Şi unde se ajunge? Cine ar da un bloc, o casă, un pod pe mîna unui astfel de „specialist”? Dar educaţia unui copil? Dar operaţia unui om? Dar viitorul?
Ei, asta e întrebarea. Ne lăsăm pe mîna incompetentului Cocalar căpătuit sau zicem „Stop”?

Stela-Maria Ivaneş
N.B. Sînt optimistă, totuşi. Măcar şi numai din pricina Curbei lui Gauss.