Coborârea Spiritului Sfânt, izvor de apă vie peste omenire

În Evanghelia după Sf. evanghelist Ioan, mai înainte de arestare și de patimile Sale mântuitoare, Isus a stat în mijlocul poporului „și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (In 7,37). Ne întrebăm, în societatea de astăzi, câți sunt oamenii cu adevărat interesați de chemarea Mântuitorului. Câți vor cu adevărat Apa cea vie dătătoare de viață veșnică și câți alții preferă să se bălăcească în apele stătute ale acestei lumi, limitându-se la bucuriile vremelnice ale ei.

Adevărata păcăleală a celui rău stă în faptul că ni-L prezintă pe Dumnezeu ca pe un concurent, care încearcă să ne ia tot ce avem. Isus, în schimb, nu neagă darurile lui Dumnezeu pentru această viață, dar El cere ca atenția să ne fie îndreptată la Apa Vie pe care El o dăruiește, fiindcă bucuria pe care realitățile umane o conferă este doar o pală imagine a adevăratei bucurii pe care Domnul a pregătit-o pentru noi. Cele din această lume sunt daruri vremelnice, menite să ne indice Dăruitorul și nu să se transforme în idoli.

Sărbătoarea Rusaliilor este un moment privilegiat în care darul Spiritului Sfânt ne revelează acest adevăr, umbrind toate darurile din această lume. Ucenicii Domnului primesc însăși puterea lui Dumnezeu de a vindeca, de a mângâia, de a întări, de a lupta împotriva celui rău. Primesc mai ales puterea de a deschide porțile vieții veșnice pentru cei care își deschid inimile. Și nu există turme, nici bogății, nici daruri ale acestei lumi capabile să cumpere așa ceva.

Sărbătoarea Rusaliilor ne aduce aminte de timpul când am început să existăm ca și Biserică. Suntem Biserică din momentul în care Spiritul Sfânt se coboară asupra apostolilor și a Maicii Sfinte. Din acel moment, ucenicii nu mai sunt înfricoșați, singuri, abandonați, ci se simt tari de puterea Spiritului Sfânt. În acel moment Biserica începe să existe.

În mod simbolic, în lecturile pe care Biserica le-a rânduit pentru această sărbătoare, din Faptele Apostolilor și din Evanghelia după Sf. evanghelist Ioan (Fap 2,1-11 și In 7,37-53;8,12), vedem momentul în care Spiritul Sfânt coboară asupra apostolilor și ei încep să propovăduiască. Frica le dispare, sunt oameni noi. Cu adevărat asistăm la o noua Creație, fiind același Spirit Sfânt care în momentul Facerii era deasupra apelor, același Spirit Sfânt care pătrunde în pământul plăsmuit de mâinile lui Dumnezeu și îi dă viață. Este același Spirit Sfânt din momentul Coborârii, a Cincizecimii, care creează o nouă realitate.

Ne amintim cum și ucenicii care, după Învierea Domnului erau închiși în case, cu ușile ferecate, cu ușile sufletelor ferecate, în momentul în care Isus le apare și suflă asupra lor Spiritul Sfânt, toți se bucură, ușile se deschid, frica dispare și face loc bucuriei, încrederii. Așa se întâmplă cu ucenicii care stăruiau în rugăciune, împreună cu Maica Domnului, în Ierusalim: în momentul în care Spiritul Sfânt se coboară asupra lor, ei vorbesc liber, fără frică, vorbesc cu bucurie. Ei transmit o atât de mare bucurie, încât o mulțime mare de oameni se convertește.

Ce înseamnă puterea Spiritului Sfânt, și de ce nu trebuie să păstrăm frica în sufletele noastre? Fiindcă suntem oameni liberi, nu prin puterile noastre, ci fiindcă am fost eliberați prin darul Spiritului Sfânt și nu mai aparținem acestei lumi, noi trăim în această lume dar aparținem Împărăției Cerurilor. Primind darul Spiritului Sfânt, suntem aceiași oameni, dar, în același timp, devenim oameni noi. Așadar, păstrăm acest tezaur, darul Spiritului Sfânt în vasele noastre de lut, în trupurile noastre, dar suntem Trupul mistic al lui Isus Cristos.

Sărbătoarea Coborârii Spiritului Sfânt este împlinirea sărbătorilor, fiindcă Învierea Domnului, Înălțarea la Cer se împlinesc în această sărbătoare. Isus le promite apostolilor un Mângâietor care nu-i va părăsi niciodată și prin acest Mângâietor, prin acest Spirit Sfânt, El este prezent în mijlocul nostru până la sfârșitul veacurilor. Le cere să aștepte în rugăciune până când Spiritul Sfânt va coborî asupra lor și din acel moment ei își încep misiunea, din acel moment ei sunt Biserica lui Cristos. De aceea sfinții martiri din primele secole, sau din anii recenți ai persecuției comuniste au înfruntat moartea cu zâmbetul pe buze, nu fiindcă sunt mai inteligenți, mai puternici decât ceilalți. Ei au fost oameni ca și noi, dar animați, însuflețiți de Spiritul Sfânt. În Spiritul Sfânt ei știu bine că nimic nu-i va putea separa de iubirea lui Dumnezeu și privesc la persecutorii lor fără acea teamă caracteristică oamenilor fără Cristos. De aceea intrau martirii în arene cântând, nu fiindcă iubeau moartea, dar știau că moartea nu are putere asupra lor, că ei sunt oameni noi, ei sunt destinați vieții veșnice. Aici este darul Spiritului Sfânt la care vă invit să medităm.

Așadar, după Înălțarea Domnului, atunci când natura noastră umană răscumpărată se înalță împreună cu El în sânul Sfintei Treimi, în sărbătoarea Rusaliilor, Spiritul Sfânt se coboară în sufletele noastre transformându-ne în Temple ale Sale. Cu toate acestea, deoarece glasul mincinos al șarpelui încearcă în fiecare zi să ne scoată din comuniunea de iubire de care Sfânta Treime ne-a învrednicit, în fiecare zi suntem datori să trăim și să punem în practică darurile primite, răspunzând zilnic chemării Domnului.

Să ne amintim să cerem ajutorul Spiritului Sfânt, să-L invocăm în rugăciunile noastre, pentru că, atunci când ne rugăm, când trăim ca Biserică, tot ceea ce facem are loc în Spiritul Sfânt. Noi ne aducem rareori aminte de Spiritul Sfânt. Este la fel ca atunci când trăim fiindcă respirăm aerul, dar de prea puține ori ne aducem aminte de aer. La fel, trăim în lumină, dar de puține ori medităm la lumina care ne înconjoară. Așa este și cu Spiritul Sfânt: tot ceea ce facem, ca Biserică, facem prin Spiritul Sfânt care este tot timpul cu noi. Un preot ar putea să repete de zeci de ori: «Luați, mâncați, acesta este Trupul meu», dacă n-ar avea darul Spiritului Sfânt prin impunerea mâinilor și prin darul minunat al preoției. De aceea, tot ceea ce facem este un dar al Spiritului Sfânt.

Iar pentru a ne aduce aminte și a cere ajutorul Celui pe care astăzi L-am primit, să ne începem fiecare zi, spunând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Spirite al adevărului, care pretutindenea ești, și toate le-mplinești, Vistieria bunătăților și Dătătorule de viață, vino și te așază întru noi, și ne curățește de toată întinarea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”. Amin.

† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla