Coaliţia pentru Familie îi cere preşedintelui să îşi clarifice declaraţiile: Pot fi interpretate ca o opoziţie la iniţiativa cetăţenească

Coaliţia pentru Familie îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să clarifice declaraţiile referitoare la iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema familiei, considerând că există riscul ca acestea să fie interpretate ca „o opoziţie fermă şi principială la exprimarea civică a creştinilor”, informează AGERPRES.

„Solicităm aceste clarificări în condiţiile în care presa a preluat şi interpretat declaraţia domnului coalitia-pentru-familiepreşedinte ca pe un semnal clar de opoziţie faţă de iniţiativa cetăţenească. Mai mult, presa internaţională le-a legat, într-un mod periculos, apreciem noi, de apropiata decizie a Curţii Constituţionale care se va pronunţa pe 27 octombrie asupra cererii unui cuplu de bărbaţi de a le fi recunoscută în România «căsătoria» încheiată într-un alt stat”, susţine Mihai Gheorghiu, preşedintele Comitetului de iniţiativă cetăţenească a Coaliţiei pentru Familie, într-un comunicat remis AGERPRES.

Coaliţia pentru Familie consideră că „există riscul ca declaraţia preşedintelui României să fie interpretată, în lipsa clarificărilor, ca o opoziţie fermă şi principială la exprimarea civică a creştinilor, în condiţiile în care iniţiativa cetăţenească a fost sprijinită de toate cultele creştine recunoscute în România”. „Catalogarea unui demers cu o asemenea susţinere în societate ca fiind expresia «fanatismului religios» ar fi expresia unei atitudini antidemocratice şi anticonstituţionale”, arată sursa citată.

În opinia Coaliţiei, poporul român trebuie să fie cel care să decidă, prin referendum, asupra acestei probleme. „Odată cu publicarea deciziei unanime a Curţii Constituţionale, care a constatat conformitatea iniţiativei cetăţenilor cu Constituţia şi cu principiile democratice, solicităm Parlamentului României să urgenteze procedurile legislative privitoare la discutarea şi votarea iniţiativei noastre de revizuire constituţională. Mai mult ca niciodată, sperăm şi ne rugăm pentru izbânda iniţiativei noastre, a celor 3 milioane de cetăţeni români care s-au adresat Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român”, adaugă sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri, cu privire la modificarea Constituţiei pe tema familiei, că este greşită calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative.

În 23 mai, Coaliţia pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, iniţiativa fiind semnată de 3 milioane de cetăţeni. După ce a fost înregistrată la Senat, ea a fost prezentată, în 7 iunie, în Biroul permanent şi transmisă la CCR pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale. În iulie, CCR a constatat că propunerea legislativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, îndeplineşte condiţiile privind exercitarea iniţiativei.

Potrivit Coaliţiei pentru Familie, această propunere legislativă de revizuire a Constituţiei are ca scop protejarea explicită a familiei şi a drepturilor părinţilor. Formularea propusă pentru art. 48 alin. 1 din Constituţie este: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Actualul text al Constituţiei se referă la căsătoria dintre soţi.

Iniţiatorii propun ca referendumul naţional pentru modificarea Constituţiei în acest sens să se desfăşoare odată cu alegerile parlamentare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.