CN al CMR: Oare cîţi medici ar trebui să-şi dea demisia pentru ca primul ministru să fie impresionat?

Cînd, cum şi unde vor fi rezolvate problemele corpului medical şi cîţi medici trebuie să îşi dea demisia pentru ca primul ministru să fie impresionat? – întreabă Consiliul Naţional al Colegiul Medicilor din România într-o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, atrăgînd totodată atenţia că medicii nu mai pot accepta ca „valoarea socială să fie inversată”, sau ca „organele de forţă să fie mai apreciate în ochii guvernaţilor decît cei care salvează vieţi în condiţii extrem de vitrege, fiind supuşi tot timpul riscului de a fi blamaţi şi lapidaţi în piaţa publică”.

„Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, întrunit în data de 28 februarie a.c., îşi exprimă regretul că a trebuit să aleagă această cale de a vă atrage atenţia asupra problemelor cu care Sigla-CMRse confruntă corpul medical românesc. Ştim că dumneavoastră aţi fost foarte ocupat cu multe probleme, printre care discuţiile cu FMI, redactarea şi aprobarea bugetului, transmiterea mesajelor către populaţie în numeroase talk show-uri televizate, protocoalele cu Preşedenţia, încît nu aţi reuşit să ne răspundeţi la scrisoarea prin care solicitam o întrevedere. Înţelegem că din aceleaşi motive nu aţi avut timp să răspundeţi organismelor internaţionale ale medicilor (Asociaţia Medicală Mondială, Comitetul Permanent al Medicilor Europeni, Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti, Asociaţia Europeană a Medicilor de Spital) care v-au scris personal în luna iunie a anului trecut, îngrijoraţi de încălcările independenţei medicilor români. Ştiam că politicienii români nu excelezează prin consecvenţă şi coerenţa între declaraţii şi acţiune, dar am considerat că dumneavoastră aţi putea fi o excepţie fericită. Încă de acum şase luni aţi fost de acord cu Declaraţia Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, adoptată în martie 2012. Aţi fost atunci de acord că profesia medicală trebuie să fie independentă, că medicii trebuie să îşi desfăşoare activitatea fără nici o interferenţă externă în relaţia medic-pacient şi că medicii nu trebuie blamaţi, ci respectaţi de către decidenţi. Aţi fost atunci de acord să excludem medicii din rîndul bugetarilor şi a funcţionarilor în virtutea caracterului liberal al profesiei. Aceste aspecte ar fi trebuit reglementate fie prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, fie prin viitoarea Lege a Sănătăţii. Cum, pînă în prezent, nu se mai discută nimic despre o nouă lege, iar lucrurile s-au degradat extrem de mult, vă întrebăm, domnule prim-ministru, cînd, cum, unde vor fi rezolvate problemele corpului medical?” – se spune în scrisoarea Consiliului Naţional al CMR, adresată primului ministru.

În acelaşi document, reprezentanţii CMR îl felicită pe Victor Ponta că a găsit la bugetul Sănătăţii un miliard de euro pentru a plăti arieratele către firmele de medicamente, însă îşi exprimă nemulţumirea că nu pot fi găsite „doar 40 milioane de euro pentru a fi crescute veniturile rezidenţilor”.

„Am solicitat, prin Rezoluţia Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, creşterea în cursul acestui an a salariilor rezidenţilor, care, efectiv, nu pot supravieţui dintr-un salariu de mai puţin de 200 de euro. Ne-aţi şi ni s-a răspuns că nu se poate acum. Totuşi, am descoperit cu uimire că la alte categorii pot creşte veniturile. Înţelegem îngrijorarea dvs că demisia a şase persoane dintr-o instituţie, pe care în ultimul timp vedem că nu doar o respectaţi, dar o şi iubiţi, constituie un fenomen foarte grav. Atît de grav încît aţi propus ca un debutant din acea instituţie să fie renumerat mai mult decît un medic primar chirurg, doctor în ştiinţe medicale, cu 40 de ani vechime, care a salvat probabil mii de vieţi, consumîndu-şi viaţa proprie. Vă informăm însă că din 2007 şi pînă în prezent şi-au dat demisia din sistemul de sănătate peste 14.000 de medici care au ales să plece peste graniţele ţării. Pentru pregătirea acestora statul român a investit peste 3,5 miliarde de euro. Cîţi medici ar trebui, domnule prim-ministru, să îşi dea demisia, astfel încît să fiţi impresionat? – întreabă, în aceeaşi scrisoare, preşedintele CMR, dr. Vasile Astărăstoae.

CN al CMR solicită primului ministru să precizeze „dacă guvernarea începe cu Guvernul Ponta II şi dacă tot ce a promis Guvernul Ponta I a devenit istorie”, şi îl invită, totodată, la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, care va avea loc în 28 martie, pentru a le explica celor 300 de reprezentanţi ai breslei medicale de ce doleanţele lor legitime nu pot fi rezolvate.

„Este un ultim moment în care vă comunicăm că nu mai putem accepta ca valoarea socială să fie inversată, nu mai putem accepta ca organele de forţă să fie mai apreciate în ochii guvernaţilor decît cei care salvează vieţi în condiţii extrem de vitrege, fiind supuşi tot timpul riscului de a fi blamaţi şi lapidaţi în piaţa publică. Aşteptăm în cel mai scurt timp de la Guvernul pe care îl reprezentaţi o strategie coerentă a sistemului de sănătate, o strategie care să arate preocupare pentru cei care îl ţin în viaţă în condiţii dificile” – se mai arată în scrisoarea deschisă a Consiliului Naţional al Medicilor din România, adresată primului ministru Victor Ponta.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.