CM Qatar 2022 | A doua uriașă surpriză a Mondialului: Japonia victorioasă în fața Germaniei!

Selecţionata Japoniei a produs a doua mare surpriză a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E.

Poate nu la fel de mare surpriză ca victoria Arabiei Saudite în faţa Argentinei (2-1, după 0-1 la pauză), succesul ”samurailor albaştri” era complet neaşteptat după prima repriză, una controlată categoric de Mannschaft.

Ilkay Gundogan (33 – penalty) a deschis scorul pentru echipa antrenată de Hansi Flick, dar niponii au întors rezultatul în ultimul sfert de oră prin reuşitele a două rezerve, Ritsu Doan (75), Takuma Asano (83).

Deşi japonezii au marcat în min. 8, prin Maeda, gol anulat pentru ofsaid, Germania a făcut legea în prima repriză, în care Japonia nu a trimis niciun şut pe poartă. În min. 31, Gonda l-a faultat pe Raum, găsit excelent de Kimmich în careu, iar Gundogan a transformat penalty-ul acordat (33).

Mannschaft-ul a avut o şansă şi în finalul primei reprize, când Gonda a respins şutul lui Kimmich (45+4), apoi Gnabry a recentrat pentru Havertz, aflat în ofsaid, care a marcat, însă reuşita sa a fost anulată.

În repriza secundă, Germania s-a întrecut în ratări, dar schimbările ofensive făcute de selecţionerul nipon şi scoaterea lui Gundogan au făcut ca raidurile asiaticilor să fie tot mai periculoase. Neuer (73) a salvat golul la şutul lui Ito, iar apoi Sakai a reluat peste poartă din poziţie excelentă.

Japonia a restabilit egalitatea în min. 75, când Doan, jucător la Freiburg, a reluat în plasă mingea respinsă de Neuer la şutul lui Minamino, la singura fază la care Rudiger nu a reuşit să îşi blocheze adversarul. Echipa lui Hajime Moriyasu a dat lovitura în min. 83, când Itakura l-a lansat pe Asano pe contraatac, iar acesta, talonat insuficient de serios de Schlotterbeck, a marcat cu un şut la colţul scurt.

Germania a asediat poarta lui Gonda până la final, dar nu a mai avut decât o şansă clară, prin Goretzka (90+5).

După acest debut nefericit, cvadrupla campioană mondială riscă să părăsească turneul final după faza grupelor, cum a făcut-o şi în urmă cu patru ani, în Rusia, când s-a clasat pe ultimul loc după înfrângeri cu Mexic şi Coreea de Sud.

Partidele din runda a doua a grupei E se vor juca duminică 27 noiembrie: Japonia – Costa Rica, de la ora 12:00, şi Spania – Germania, ora 21:00.

Croația, vicecampioana mondială, în dificultate în meciul cu Maroc

Selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, a terminat la egalitate cu echipa Marocului, 0-0, miercuri, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Echipa antrenată de Zlatko Dalic a părut că s-a mulţumit cu puţin în acest meci, pe care l-a dominat destul de autoritar, dar în care a riscat puţin şi a avut doar câteva ocazii.

Africanii au avut prima situaţie de poartă, dar centrarea deviată a lui Hakimi a fost reţinută de Livakovic la colţul scurt (13).

Perisic a şutat puternic de la aproape 30 de metri, dar mingea s-a dus peste transversală (17).

Vicecampioana mondială a avut două ocazii bune în finalul primei părţi, însă portarul Bounou s-a opus la mingea deviată de Vlasic (45+1), iar Modric a şutat de la 18 metri, peste poartă (45+2).

Dominarea croaţilor s-a accentuat după pauză, dar jocul s-a desfăşurat pe aceleaşi coordonate, marocanii apărându-se aproape impecabil.

Acesta a fost al treilea rezultat de 0-0 la CM 2022 în nouă meciuri.

Următoarea etapă programează, duminică 27 noiembrie, meciurile: Belgia – Maroc, de la ora 15:00 şi Croaţia – Canada, de la ora 18:00.

Franța și-a respectat blazonul și a spulberat Australia

Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, a învins formaţia Australiei cu scorul de 4-1 (2-1), marţi seara, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, în meciul său de debut Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Craig Goodwin (9) a deschis scorul pentru Socceroos, după care francezii au înscris de patru ori, prin Adrien Rabiot (27), Olivier Giroud (32, 71) şi Kylian Mbappe (68).

Australienii au reuşit să marcheze primii, după o fază frumoasă de atac, la care Leckie a centrat de pe partea dreaptă, iar Goodwin a reluat sub transversală (9).  ”Les Bleus” au pus stăpânire pe joc şi jocul lor de pase a început să creeze pericol la poarta lui Ryan. În min. 27, Rabiot a marcat cu capul din 6 metri, la centrarea lui Theo Hernandez. Giroud (29) a trimis cu capul peste poartă la centrarea lui Griezmann. Giroud a adus echipa antrenată de Didier Deschamps în avantaj (32), marcând simplu, din pasa lui Rabiot, după o minge pierdută de Atkinson în preajma propriului careu.

Recitalul francezilor a continua şi după pauză, însă Giroud (50) nu a reuşit să marcheze din foarfecă la centrarea lui Theo Hernandez. Mbappe (61) a blocat in extremis de Souttar în careu, iar şutul lui Griezmann (67) a fost respins de pe linie de Behich. Mbappe a marcat în cele din urmă, cu capul, din centrarea perfectă trimisă de Dembele (68). Giroud l-a imitat în min. 71, tot cu capul, din 6 metri, centrarea venind de la Mbappe. Atacantul lui AC Milan a ajuns astfel la 51 de goluri, egalându-l pe Thierry Henry, care era până acum golgheterul all-time al naţionalei Franţei.

Partidele din runda a doua a grupei D vor avea loc sâmbătă 26 noiembrie: Tunisia – Australia, de la ora 12:00, şi Franţa – Danemarca, de la ora 18:00.

Programul meciurilor de joi:

  • Ora 12: Elveția – Camerun
  • Ora 15: Uruguay – Coreea de Sud
  • Ora 18: Portugalia – Ghana
  • Ora 21: Brazilia – Serbia

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut