Clujul – vicecampion național la insolvențe

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu peste 54% în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, fiind înregistrate 2.520 de insolvenţe.

Datele prezentate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 503, în creştere cu 138,39% faţă de intervalul ianuarie – mai 2020. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj – cu 215 insolvenţe (creștere cu 131,18%) şi Bihor – 194 (majorare cu 25,97%). Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita (6), Vaslui (11), Botoşani şi Tulcea (câte 13).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 774 (creștere cu 69,74%), în construcţii – de 409 (majorare cu 56,11%) şi în industria prelucrătoare – de 317 (avans de 48,83%).
În mai au fost înregistrate 512 insolvenţe, cele mai multe în Capitală (89) şi în judeţele Cluj (49) şi Bihor (39).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut