Clujul, vicecampion național la înmatriculări de firme

În prima lună a acestui an, numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut cu 6,47%, comparativ cu prima lună din 2022, până la 11.841 de operatori econoimici, dintre care 7.993 sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL).

Datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, arată că cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 2.331 (creștere cu 17,55%, comparativ cu ianuarie 2022), şi în judeţele Cluj – 600 (scădere cu 8,28%), Ilfov – 603 (majorare cu 5,42%) şi Timiş – 552 (avans de 6,56%).
La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Tulcea – 71 (scădere cu 7,79% faţă de ianuarie 2022), Covasna – 72 (creștere cu 26,32%) şi Mehedinţi – 83 (reducere cu 13,54%).
Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (2.343 societăți, avans de 5,4%, comparativ cu ianuarie 2022), transport şi depozitare (1.424. majorare cu 15,58%) şi construcţii (1.329, scădere cu 5,94%).

De remarcat că, din totalul firmelor înființate în Cluj în ianuarie, 420 sunt SRL-uri și 182 sunt PFA-uri (persoane fizice autorizate).

V.D.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut