Clujul s-a îmbogățit cu peste 3.500 de firme noi în acest an

În acest an, 4.385 de firme clujene și-au pus lacăt pe ușă – fie că au fost radiate, fie că au fost dizolvate, fie că și-au suspendat activitatea, – iar altele 449 au apelat la procedura de intrare în insolvență, însă, tot în această perioadă, în județul nostru au fost înmatriculate 8.039 de firme noi, rezultatul fiind că, în ultima lună a anului, în Cluj erau înregsitrate cu 3.654 mai multe firme decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Până în decembrie, la nivel național, şi-au suspendat activitatea 11.604 de firme în creştere cu aproape 18% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cele mai multe companii care ajuns în acastă situație sunt din Bucureşti – 1.159 firme, Cluj – 588 firme, Bihor – 511 firme şi Constanţa – 500 firme. La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 72 firme, Alba – 83 firme şi Giurgiu – 96 firme.
Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi, Ialomiţa şi Gor, în timp ce scăderi au fost consemnate doar în Alba, Satu Mare, Harghita şi Cluj. Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.388, alte activităţi de servicii – 1.305 suspendări şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 908 suspendări. În noiembrie au fost consemnate 1.249 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (116) şi în judeţele Argeş (62), Bihor (59), Cluj (56) şi Constanţa (48).

Peste 2.500 de firme clujene au fost radiate

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 28,66% în intervalul ianuarie – noiembrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 59.075 radieri, față de 45.915 radieri în 2020. Cele mai multe au fost înregistrate în Bucureşti – 9.692 firme şi în judeţele Timiş – 2.649, Constanţa – 2.618 şi Cluj – 2.509. Cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 473 firme, Covasna – 476 şi Teleorman – 511. Cele mai semnificative creşteri ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba, Ialomiţa, Vrancea, Olt, Dâmboviţa şi Covasna. De remarcat că nu au fost consemnate scăderi ale numărului de firme radiate.
Pe domenii de activitate, cel
e mai multe radieri au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul – 16.491 firme, construcţii – 5,461 firme, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 4.972 firme şi industria prelucrătoare – 4.757 firme. În noiembrie, au fost consemnate 6.308 radieri, cele mai multe în Bucureşti (1.084) şi în judeţele Constanţa (288), Cluj (259), Timiş (253) şi Ilfov (248).

De asemenea, în periaoada menționată, în județul Clujj au fost dizolvate 1.288 de firme, față de 1.154 operatori economici anul trecut. Cele mai multe firme au fost dizolvate în București (5.239 operatori econopmici), la nivel național fiind consemnate 28.749 de dizolvări.

Sub 500 de insolvențe în 2021

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut cu peste 5% în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, la nivel național fiind înregistrate 5.443 de insolvenţe. Cele mai multe au fost înregistrate în Bucureşti – 996, Cluj – 449, Bihor – 391, Timiş – 280 şi Iaşi – 209. Cele mai puţine au fost consemnate în judeţele Covasna – 17, Harghita – 20 şi Tulcea – 22.
Pe domenii de activitate, cel mai multe insolvenţe au fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 1.594, construcţii – 924 şi în industria prelucrătoare – 668. În noiembrie 2021, au fost înregistrate 576 de insolvenţe, cele mai multe în București – 102, Cluj – 56, Bihor – 44 şi Timiş – 36.

Clujul, vicecampion național la înmatriculări de firme

Numărul de înmatriculări de persoane fizice şi juridice a crescut cu peste 37%, comparativ cu perioada similară din 2020, până la 139.650 operatori economici, dintre care 96.421 sunt societăţi cu răspundere limitată.
Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Bucureşti – 22.215 firme, Cluj – 8.039, Timiş – 6.608 şi Ilfov – 6.579. Numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Covasna – 1.016 firme, Ialomiţa – 1.046 şi Călăraşi – 1.174.

Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul- 27.756 firme, construcţii – 15.283 firme şi agricultură, silvicultură şi pescuit -15.111 firme. În noiembrie au fost înmatriculate 10.312 de persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (2.240) şi în judeţele Cluj (644), Ilfov (560) şi Timiş (526).

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut