Clujul, depășit doar de București la înființarea de firme

În cursul anului trecut, în România au fost înmatriculate 152.809 de firme și persoane fizice autorizate, dintre care 113.931 societăţi cu răspundere limitată, în creștere cu 3,04% comparativ cu 2011, județul Cluj situându-se pe a doua poziție în țară din acest punct de vedere, după București.

Conform datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cele mai multe înmatriculări de operatori economici au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 29.068 (plus 20,93%, comparativ cu 2021), şi în judeţele Cluj – 9.199 (majorare cu 6,69%), Ilfov – 7.933 (creștere cu 12,38%) şi Timiş – 7.106 (avans de 0,91%). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Covasna – 954 (scădere cu 10,42% faţă de 2021), Ialomiţa – 1.079 (diminuare de 1,55%) şi Tulcea – 1.111 (reducere cu 14,67%).
Domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (27.033 de firme, scădere cu 8,16%, comparativ cu 2021), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (16.560, majorare cu 20,81%) şi construcţii (15.583, diminuare cu 4,12%).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut