Clujenii, vicecampioni naționali la salarii

În prima lună a acestui an, câștigul salarial mediu brut din județul Cluj a fost 8.244 lei, în scădere cu 142 lei față de salariul din luna precedentă, dar cu 1.069 lei mai mare față de cel din luna ianuarie a anului 2022.

Datele Direcției Regionale de Statistică Cluj arată că, în prima lună din acest an, câștigul salarial mediu net din județul Cluj a fost de 5.153 lei, mai mic cu 56 lei comparativ cu cel consemnat luna anterioară, dar cu 729 lei mai mare față de cel înregsitrat în aceeași lună a anului 2022. Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Cluj, realizat în luna ianuarie 2023, a fost mai mare cu 21,1 %, ceea ce clasează județul Cluj pe locul doi în țară după București.

La sfârșitul lunii ianuarie, în județul Cluj erau angajate 276.620 de persoane, cifră în creștere cu 1.407 persoane comparativ cu numărul angajaților din decembrie 2022, respectiv cu 4.191 persoane mai multe față de efectivul salariaților din ianuarie 2022.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut