Clujenii de la PROMELEK investesc în producția de tablouri electrice

Compania clujeană PROMELEK XXI, producător de echipamente electrice și parte a grupului spaniol Elektra, a demarat un proces de investiții pentru dezvoltarea liniei de business dedicată producției și echipării de tablouri electrice de automatizare pentru liniile și utilajele de producție.

În vederea extinderii producției, compania a realizat o investiție totală de circa 200.000 de euro ce a presupus echiparea atelierului cu un utilaj de producție de serie, dar și extinderea spațiului de producție la aproximativ 1.800 mp. Odată cu această extindere, PROMELEK XXI va opera pe o suprafață totală de peste 10.000 mp în Cluj-Napoca și în București, atât spații de birouri, depozite, producție și showroom-uri.

Conducerea companiei estimează că, în următorii 3 ani, acest segment va reprezenta 15% din business-ul total. „Segmentul de producție din cadrul companiei noastre presupune echiparea tablourilor electrice pentru linii de producție in diverse domenii. Pe scurt, achiziționăm subansamble, pe care le integrăm în produsul finit și rezultă un tablou electric de automatizare. Acestea se echipează conform unor scheme electrice de automatizare incluse în softuri de specialitate care reprezintă suportul de lucru pentru echipamentele de automatizare pe care le utilizăm. De asemenea, în cadrul acestei divizii, avem o paletă diversificată de servicii, cum ar fi pregătirea kit-urilor de cabluri, prelucrare mecanică, integrare software în echipamentele inteligente, montajul tablourilor pe echipamentele din cadrul liniilor de producție, punerea în funcțiune, precum si conectarea circuitelor de hidraulică și pneumatică acolo unde este cazul”, a declarat Remus Hațegan, director executiv PROMELEK XXI.

Acest segment de producție a furnizat anul trecut circa 10% din business-ul companiei, situat la 40,5 milioane de euro, în creștere cu 25% față de 2021. Pe segmentul de producție de tablouri electrice automatizate, PROMELEK XXI colaborează, în principal, cu două mari companii producătoare din industria de prelucrare a pieselor metalice și cea de producere de utilaje pentru ambalajele din industria alimentară, dar are în plan extinderea activității odată cu noile investiții realizate. Astfel, compania vizează majorarea treptată a business-ului de producție de tablouri electrice prin parteneriate cu companii producătoare locale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut