Clujenii au cea mai mare indemnizaţie socială pentru pensionari

În a doua lună a acestui an, au beneficiat de indemnizaţie socială pentru pensionari 934.111 de persoane, cu 7.194 mai puţine comparativ cu luna anterioară.

Conform datelor prezentate de Casa Naţională de Pensii Publice, din totalul beneficiarilor, 793.857 erau pensionari din sistemul public, iar 140.254 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 300 de lei, iar cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj (349 lei), Bistriţa-Năsăud (344 lei) şi Hunedoara (340 lei). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau înregistrați în Bucureşti – respectiv 34.831 persoane, şi în judeţele Suceava (32.268 pensionari), Iaşi (28.564) şi Dolj (27.626).
Privind pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 158 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 203 lei şi 245 lei, în funcţie de sector) şi în judeţele Ilfov (260 lei) şi Gorj (233 lei). Cei mai mulți beneficiari din rândul pensionarilor agricultori au fost înregistrați în judeţele Iaşi (9.546 persoane), urmat de Dolj (9.234) şi Botoşani (8.825).

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut