Clujean rănit grav pe Valea Oltului

Un bărbat de 54 de ani din Cluj a ajuns la spital, vineri după-amiaza, după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident în lanţ pe Valea Oltului, în localitatea Robeşti, au informat autorităţile din Vâlcea.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că este vorba despre o coliziune între trei autoturisme, victima fiind găsită încarcerată, dar conştientă şi cooperantă.

„La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Staţiei de Pompieri Brezoi şi Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SAJ. Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme şi şapte pasageri, iar în urma impactului a rezultat o victimă încarcerată. Salvatorii vâlceni au extras cu celeritate persoana încarcerată, pe care au predat-o, conştientă şi cooperantă, echipajului medical SAJ, în vederea asigurării prim ajutorului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au anunţat că în zonă se circulă alternativ, fiind blocată banda de mers dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, pentru a permite poliţiştilor să facă cercetări şi să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.