Clujean prins drogat la volan

Un bărbat din Jucu a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în trafic în în timp ce conducea o mașină neînmatriculată și fără a deține permis de conducere. Totodată, bărbatul a fost depistat că era sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.

IPJ Cluj a anunțat că, în 5 noiembrie, în jurul orei 15.25, bărbatul a fost oprit în trafic pentru verificări, pe strada Platanilor din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism.

În acest context, s-a constatat că bărbatul nu este posesorul unui permis de conducere și că pe autoturism erau montate plăcuțe cu număr de înmatriculare false, atribuite unui alt autoturism, acesta figurând cu plăcuțele de înmatriculare retrase.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Controlul vehiculului a condus la identificarea și ridicarea unei pungi ce conținea substanțe vegetale de culoare verde-oliv susceptibile a fi substanțe psihoactive. Plicul a fost sigilat și înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în vederea efectuării cercetărilor necesare”, a precizat IPJ Cluj.

În baza celor constatate și a probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neîmatriculat.

La expirarea măsurii reținerii, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut