Cluj-Napoca, gazda unei conferinţe internaţionale de criminalistică

Peste 200 de invitaţi – experţi criminalişti, procurori, judecători, avocaţi, poliţişti şi alţi specialişti în domeniul criminalisticii din România, SUA, Germania, Italia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, participă, în perioada 13-15 mai, la Cluj-Napoca, la Conferinţa internaţională de criminalistică „Clasic şi modern în obţinerea şi valorificarea ştiinţifică a probatoriului”.

Evenimentul este organizat de Corpul Român al Experţilor Criminalişti „Aurel Boia”, Societatea Română Criminalisticade Criminologie, de Criminalistică şi Penologie (Filiala Transilvania), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, Universitatea “Babeş-Bolyai”- Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti – Facultatea de Drept, Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj, Institutul Naţional de Criminalistică al IGPR, de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia Română.

Comunicările ştiinţifice prezentate în cadrul conferinţei vor fi publicate în Revista Babeş-Bolyai – Serie Jurisprudenţie nr. 2/2015, din 15 iunie 2015.

Pe perioada conferinţei, sub egida „Trecut şi prezent în activitatea poliţiştilor criminalişti români”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj va organiza o miniexpoziţie de tehnică criminalistică.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.