Cluj-Napoca – gazda Concursului interjudeţean de matematică-informatică „Grigore Moisil”

Municipiul Cluj-Napoca este, în perioada 27-29 martie, gazda Concursului interjudeţean de matematică-informatică „Grigore Moisil”. Conform declaraţiei inspectorului şcolar general Valentin Cuibus, la acest concurs vor participa 250 de elevi, din şapte judeţe din Transilvania.

„Concursul este organizat, prin rotaţie, de fiecare dintre cele şapte judeţe participante, iar anul acesta a Valentin-Cuibus-1venit rîndul Clujului. În desfăşurarea concursului este implicată şi Universitatea Babeş-Bolyai, prin Facultatea de Matematică şi Facultatea de Informatică. De asemeni, în organizarea concursului avem sprijinul Primăriei şi al Consiliului Judeţean, care, practic, finanţează jumătate din organizarea acestuia, cealaltă jumătate fiind susţinută din sponsorizări de la agenţi economici. Este un concurs organizat în totalitate din spronsorizări, şi nu din bugetul de stat. Bugetul la care am ajuns în acest moment este de circa 90.000 lei, din care 28.800 lei vor fi alocaţi pentru premii. Am considerat că aceşti copii, care participă la concurs, şi care sînt copii performanţi, merită recompensaţi pe măsura efortului” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Elevii care participă la Concursul interjudeţean de matematică-informatică “Grigore Moisil provin de la şcoli din Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Mureş, Bihor, Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.