Cluj – Județul cu cea mai mare rată finală de promovare a examenului de Definitivat 2023

Rata finală de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată la Cluj în urma soluționării contestațiilor depuse după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 86,4% (inițial, 82,6%).

Cu această rată de promovare Clujul trece de pe locul al doilea pe primul loc, între județe, urmat fiind de Neamț (85,6%, de la 81,7%), Maramureș (83,8%, de la 82,4%), Gorj (83,3%, neschimbat), Alba (83,3%, de la 80,3%) etc. Rata finală de promovare în Capitală este 81,12% (inițial, 77,91%).

În județul Cluj au fost depuse 44 de solicitări pentru reevaluarea lucrărilor scrise. Un număr de 25 lucrări au înregistrat note mai mari decât cele obținute în evaluarea inițială, 17 lucrări au fost reevaluate sub nota obținută inițial, iar două lucrări nu au înregistrat modificări, în raport cu evaluarea inițială.

Au fost declarați promovați, după soluționarea contestațiilor, 293 de candidați cu medii între 8 și 10 (inițial, 280). Dintre aceștia, 4 candidați au promovat examenul cu media 10, iar 37 cu medii între 9,5 și 9,99, nepromovați fiind 46 (inițial, 59).

Proba scrisă a fost susținută, la Cluj, de 339 candidați, dintre cei 352 cu drept de participare. Opt candidați nu s-au prezentat la probă, iar cinci au decis să se retragă din motive personale.

Rezultatele finale obținute de candidați au fost publicate marți, 1 august, pe site-ul dedicat și în centrele de examen.

***

Conform datelor centralizate de Ministerul Educației, la nivel național, rata finală de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma soluționării contestațiilor depuse după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 79,37%. În raport cu prima afișare (rezultate inițiale) din sesiunea 2023, se constată o creștere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul consemnat anul trecut (73,82%). După evaluarea celor 1.235 de contestații depuse, 6.089 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), cu 184 mai mulți față de prima afișare (5.905 candidați).

Proba scrisă a fost susținută de peste 8.000 candidați în 42 de centre de examen la 105 discipline. Rata de participare a fost 94,38%: 8.008 candidați prezenți dintr-un total de 8.485 candidați care au îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de metodologia de examen: au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; dețin pentru anul școlar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”; au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. 330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

Astfel, din totalul celor 7.672 de candidați cu lucrări evaluate, 6.162 de candidați au obținut note între 7 și 10. Dintre aceștia, 131 de candidați au fost notați cu 10, iar 422 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au încheiat examenul 423 de candidați.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obține nota 10 la ambele inspecții şi la portofoliu, pentru a promova examenul național pentru definitivare în învățământ, respectiv pentru a obține media 8 (opt), trebuie să fie notat cu cel puțin 7.15 la proba scrisă.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut